Tricolorii mici s-au impus în deplasare cu 1-0 pe terenul selecționatei Cehiei, în runda a treia a competiției. Golul victoriei a fost marcat de Alexandru Musi, winger-ul celor de la FCSB, în minutul 38, după ce anterior a avut o reușită anulată pe motiv de offside.
Aceasta a fost prima victorie pentru elevii selecționerului Costin Curelea (40 de ani), care în primele două etape pierduseră meciuri împotriva Germaniei (scor 2-3) și Angliei (scor 0-2).
Desfășurarea meciului
Prima mare ocazie i-a aparținut României în minutul 10 când Musi, cel care avea să marcheze doar 27 minute mai târziu, a scăpat singur cu portarul advers. Winger-ul celor de la FCSB a finalizat, dar șutul său nu a reușit să prindă spațiul porții.
Doar opt minute mai târziu, cehul Sloncik și-a încearcat norocul dintr-o lovitură liberă. Mijlocașul ofensiv a tras precis, dar Vlad Răfăilă, portarul formației italiene Lecce, a fost pe fază și a eliminat orice pericol.
Golul României și cel care avea să înghețe tabela a venit în minutul 37, când Alexandru Musi a preluat o acțiune pe cont propriu în partea stângă. Extrema stângă a pătruns în careu și a tras o torpilă la care portarul Slavata a rămas doar spectator.