Tudor Băluță, pregătit să facă show la națională: „E un pas important. Edi a avut încredere în mine”
După o absență de aproape trei ani, Tudor Băluță a fost din nou convocat la echipa națională.
Edward Iordănescu a anunțat lotul României pentru ultimele două partide din Nations League: vineri împotriva Finlandei (21:45) și luni, împotriva Bosniei și Herțegovinei (21:45).
Tudor Băluță a fost convocat după o absență de trei ani de la echipa națională. Ultima dată când jucătorul Farului a evoluat pentru reprezentativa României a fost în înfrângerea usturătoare cu Spania din 18 noiembrie 2019 (0-5).
Ce a spus Băluță după convocare
„Contează enorm încrederea primită de la Edi Iordănescu. De unde acum 3-4 luni nu jucam deloc, la a fi înapoi la națională, evident că e un pas important, însă nu înseamnă nimic, dacă eu nu îmi voi aduce aportul în jocul naționalei.
Ne dorim să facem rezultate, de asta venim aici, asta ne dorim. Să reprezentăm România cât mai bine și să câștigăm.”, au fost cuvintele lui Tudor Băluță, potrivit AS.ro.
Lotul convocat de Edward Iordănescu
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
VIDEO Edi Iordănescu, la conferința de presă înainte de Finlanda - România
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News