România o înfruntă sâmbătă seară pe Cipru în deplasare, pe ”AEK Arena” din Larnaca. Partida se va desfășura de la ora 21:45 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT atât pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Un oficial FRF, declarație surprinzătoare înaintea meciului cu Cipru: ”Părerea mea e cu totul alta”
Mihai Stoichiță, director tehnic în cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), a susținut că o remiză acasă la ciprioți nu e un capăt din lume, dar chiar și așa, o victorie ar fi mai răsunătoare.
”(n.r. Unii spun că ar fi un eşec dacă nu câştigăm aici) Părerea lor. Părerea mea e cu totul alta, nu e niciun eşec. Dacă câştigăm în Cipru, mergem în Lituania.
Nu mă gândesc la un meci nul, nu sunt meschin, vreau să-l câştigăm, dar şi un meci egal dacă va fi, nu e niciun eşec. Am văzut şi Lituania la Bucureşti, foarte bine chiar, în unele momente a jucat mai bine decât noi, să fim corecţi”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit as.ro.
După jocul cu Cipru din Larnaca, pentru tricolori mai urmează o deplasare: România o înfruntă pe Lituania marți, 15 octombrie, tot de la ora 21:45.
Lotul României pentru ”dubla” cu Cipru și Lituania
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)
Programul Grupei C a Ligii Națiunilor
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo (16:00), Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)