Ungurii au pus lupa pe unul dintre tricolorii din lotul lui Edward Iordănescu: "Convocare surprinzătoare!"

Ungurii au pus lupa pe unul dintre tricolorii din lotul lui Edward Iordănescu: Convocare surprinzătoare! Nationala

Naționala României a ajuns astăzi în Germania, acolo unde urmează să ia startul pe 17 iunie la Campionatul European 2024.

Printre jucătorii convocați de Edward Iordănescu pentru turneul final se numără și Adrian Rus, jucător cu dublă cetățenie (română și maghiară), care a petrecut mult timp în campionatul din Ungaria.

Ungurii au notat faptul că Adrian Rus a prins doar câteva minute în preliminare, punctând faptul că convocarea fundașului central pare una surprinzătoare.

"Poate cei mai mulți îl cunosc ca jucător al Fehervarului, dar cariera sa în Ungaria nu a început aici, ci la Fehergyarmat. Născut în Satu Mare, jucătorul cu cetățenie dublă, româno-maghiară, a explodat în prima ligă maghiară ca membru al Balmazujváros în 2017, de unde a fost transferat de Akadamia Puskas, dar nu a jucat niciun meci la Felcsut, fiind împrumutat la Sepsi.

A urmat perioada de la Fehervar: în trei ani a jucat în 70 de meciuri, având atât meciuri bune, cât și mai slabe, în timp ce se purtau negocieri continue cu privire la echipa națională la care ar putea fi convocat. De atunci a jucat în Serie B italiană și în Cipru - cu Pafos a câștigat și Cupa.

Rus a primit doar 48 de minute în preliminarii, așa că este oarecum surprinzător că a primit convocarea pentru turneul final, dar sezonul său de club a fost cu adevărat reușit, iar naționala României nu este nici pe departe la fel de bine dotată cu jucători ca acum un deceniu", au notat cei de la m4sport.hu.

Programul României la Campionatul European 2024 în grupe

România va debuta la Euro 2024 pe 17 iunie, împotriva naționalei Ucrainei, într-un meci programat pe stadionul din Munchen, de la ora 16:00.

  • 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina (Munchen)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România (Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România (Frankfurt)

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

Turneul final va debuta cu meciul Germania - Scoția, programat pe 14 iunie, de la ora 22:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!