Veste buna pentru Romania: 5 jucatori de baza de la nationala Frantei vor fi exclusi! Vezi lista
Scandalul de la nationala Frantei la Mondialul din Africa de Sud va avea repercursiuni favorabile Romaniei in campania de calificari ce va incepe in septembrie
Dupa ce s-au prezentat rusinos in Africa de Sud, francezii incearca acum sa faca curatenie si sa ii traga la raspundere pe cei vinovati.
Nicolas Anelka si Franck Ribery nu s-au prezentat azi in fata Comisiei de Disciplina a Federatiei Franceze de Fotbal si risca sanctiuni aspre.
Alaturi de ei, alti trei oameni de baza ai nationalei conduse de Laurent Blanc sunt in pericol de suspendare: Patrice Evra, Jeremy Toulalan si Eric Abidal, pentru implicarea in conflictele din timpul campionatului Mondial.
Evra, pentru instigare, in calitate de capitan al echipei si Anelka, pentru conflictul direct cu antrenorul Domenech, risca sa nu mai fie convocati pentru o perioada intre sase luni si un an.
Ribery, Toulalan si Eric Abidal vor scapa mai repede de pedepse, dar vor fi tinuti si ei pe "bara" pentru urmatoarele meciuri. Sanctiunile, intre un meci si sase luni, vor fi stabilite de Federatia Franceza de Fotbal in functie de implicarea jucatorilor in "dezmatul" de la Mondial.
Dintre ultimii trei, cel mai rau va avea de suferit Abidal, care a refuzat sa intre pe teren in meciul cu Africa de Sud.
Romania intalneste Franta pe 26 martie, in al treilea meci din grupa de calificare pentru Euro 2012.
Sursa: Marca.com
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News