VIDEO EXCLUSIV „Dacă nu e luat la națională, înseamnă că nu știe fotbal!” Gigi Becali, mesaj dur pentru selecționerul Iordănescu: „Dacă nu-l ia, va claca!”
Gigi Becali a vorbit despre selecționerul Edward Iordănescu și convocările la națională.
Patronul FCSB-ului a vorbit despre cel mai bun jucător al echipei sale din acest sezon, Octavian Popescu (19 ani) care i-a adus victoria în ultima etapă a sezonului regulat, 1-0 cu FC Voluntari, cu o nouă execuție de excepție, din afara careului. Gigi Becali îl consideră pe Tavi Popescu jucător indispensabil în echipa sa, dar și la națională.
Gigi Becali, mesaj dur pentru Edward Iordănescu
Astfel, finanțatorul vicecampioanei României a vorbit despre posibila prezență a lui Octavian Popescu la naționala României. Gigi Becali nu concepe ca tânărul fotbalist să nu fie convocat, mai ales în contextul prestațiilor bune din acest sezon și a avut un mesaj dur la adresa lui Edward Iordănescu, fostul antrenor al echipei sale.
Selecționerul naționalei României a vorbit despre Tavi Popescu la „Ora exactă în sport”, dezvăluind că fostul său elev se află într-o 'anticameră' a bazei de date pe care și-a făcut-o cu jucătorii eligibili de convocare. Într-o altă intervenție, Iordănescu a ținut să evidențieze faptul că tânărul jucător are momente în care „dispare din joc”.
„Nu știu ce va face, eu știu doar așa. Tavi Popescu este cel mai bun din România la ora asta. Nu contează vârsta. Nu poți să-i iei mingea, driblează, pasă de gol, gol. E genul lui Neymar, se apropie de el. Fii atent, o să poată să-l și depășească. Nu Neymar ăsta de acum, ci ăla care era.
Dacă Tavi Popescu nu e luat la echipa națională, el să-și ia adio, înseamnă că nu știe fotbal. Sau îi întunecă Dumnezeu mintea din răutate, nu știu dacă are, dar zic o ipoteză. Dacă nu-l ia, ori nu știe fotbal, ori are minte întunecată și va claca cum au mai clacat și alții care au făcut împotriva mea și au pierdut. Înseamnă că și el e de anticamera echipei naționale, dar uite că el a intrat în cameră, deși era în anticameră!”, a declarat Gigi Becali la PRO X.
Răspunsul lui Tavi Popescu pentru selecționerul naționalei
Autorul golului victoriei din meciul cu FC Voluntari a vorbit despre naționala României, dezvăluind că nu se gândește acum la o posibilă convocare. Totuși, Popescu a ținut să îi răspundă lui Edward Iordănescu, selecționerul naționalei, care a declarat că au existat momente multe în care, atunci când îl avea sub comandă la FCSB, dispărea din joc.
Fotbalistul roș-albaștrilor a oferit un exemplu inedit în acest sens, evidențiind că și despre Leo Messi s-a spus că a dispărut din joc la duelul din Champions League dintre Paris Saint-Germain și Real Madrid.
„Sincer, eu nu mă gândesc acum la naționala mare. Cel mai bine este să joc și să am prestații bune la tineret, iar când o veni momentul să fac pasul la echipa mare, o să-l fac. Domnul Edi Iordănescu, care e selecționer și a fost antrenorul meu până acum câteva luni, mă cunoaște foarte bine.
E greu să fii continuu în joc, dar eu încerc, trag de mine… Uite, și Messi a fost dat dispărut din joc la meciul PSG – Real Madrid :)”, a declarat Tavi Popescu pentru Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News