„Doar asta îmi reproșez!” Iordănescu vine cu noi precizări și cu un răspuns dur pentru Gică Popescu: „Ce repere le oferim fotbaliștilor cu un așa limbaj degradant?!”
Naționala României a rămas pe locul al doilea în Grupa I după remiza neașteptată cu Elveția, scor 2-2.
„Tricolorii” au egalat în doar trei minute, pe finalul partidei de la Lucerna, datorită „dublei” lui Valentin Mihăilă, din pasele lui Olimpiu Moruțan, după ce selecționerul Elveției a decis să își scoată de pe teren cei mai buni jucători. Jocul naționalei a fost extrem de dur criticat, asta și în contextul în care selecționerul a ales să joace într-un sistem cu cinci fundași.
Edward Iordănescu a fost și el criticat, cel mai vehement la adresa sa fiind Gică Popescu, cel care a răbufnit după ce i-a auzit declarațiile de la finalul meciului. Selecționerul a oferit o replică scurtă la conferința de presă, iar acum, la rece, a venit cu noi precizări.
Edward Iordănescu îi răspunde lui Gică Popescu
Într-un amplu mesaj postat pe contul personal de Facebook Edward Iordănescu a ținut să își argumenteze deciziile, iar la final a avut un mesaj îndreptat spre Gică Popescu. Selecționerul a precizat că îl respectă pe „fotbalistul Gică Popescu”, însă i-a răspuns declarațiilor dure făcute luni seară.
„Patru gânduri, aproape “la rece”, după al patrulea meci din preliminariile EURO 2024
1. Ne aflăm într-o etapă în care, deocamdată, nu putem și să adunăm puncte, și să jucăm excepțional din punct de vedere estetic. Acesta e adevărul! Și doar dacă ni-l asumăm bărbătește vom deveni mai buni! După trei turnee finale ratate, nu cred că ne putem permite să renunțăm la puncte doar ca să primim aplauze. Calificările aduc încredere, iar încrederea te ajută să joci altfel. Până atunci, eficiența e prioritară în fața esteticii.
2. Am decis să începem meciul din Elveția cu un sistem din 5 fundași și sunt convins că a fost decizia cea mai bună. Am mai multe argumente pentru alegerea acestui sistem, nu le pot acoperi pe toate în această postare. Dar, spre exemplu, istoricul ne arată că împotriva Germaniei, un alt adversar de top, în deplasare, naționala a făcut un meci bun cu această abordare. În plus, pe fază ofensivă, acest sistem presupune în anumite momente ale jocului o structură 3-4-3 cu care noi suntem familiarizați și pe care o folosim când jucăm varianta 4-3-3 hibrid. Rezultatul din Elveția ne-a confirmat, îmi reproșez doar că nu am avut timpul suficient pentru a lucra mai mult acest sistem. In plus, daca jucam un sistem cu 4 fundasi aveam garantii mai mari?! Scorul putea evolua si mai categoric pt gazde si probabil nu mai reveneam !!
3. Am spus după egalul din Elveția că suntem pe drumul cel bun. Da, întăresc acest lucru, oricâte ironii sau atacuri ar veni: suntem pe drumul cel bun! De ce? Suntem neînvinși după primele patru meciuri din grupă, dintre care trei disputate în deplasare. Suntem pe loc de calificare la EURO, cu puncte obținute în Kosovo, rivală la calificare, și în Elveția, favorita grupei, care a învins Israel cu 3-0 acolo unde noi am remizat. Avem 6 jocuri oficiale consecutive fără înfrângere, întinse pe un an calendaristic. Și suntem pe drumul cel bun pentru că, în vestiar și pe teren, se văd concret valorile pe care le-am construit: spiritul, unitatea, sacrificiul. Am spus că am început să construim valori, acestea sunt.
4. Încrederea mea în tricolori și în potențialul lor a fost, este și va rămâne deplină. Niciun atac, indiferent de unde vine, nu mi-o poate zdruncina. Vă susțin și vreau să știți asta în orice moment, cât de greu ar fi, acum sau la echipa de club! Până la următoarele meciuri ale României, din septembrie, misiunea este să luptați pentru statutul vostru la cluburi. Credeți mai mult în voi, fiți responsabili și faceți tot ce depinde de voi pentru a crește nivelul individual, pentru că eu sunt convins total de această evoluție! Dacă ne vom reîntâlni într-o formă sportivă bună și cu un moral bun, deja vom crește și ca echipă națională.
P.S. Indiferent de câte ori m-a jignit sau mă va jigni Gică Popescu, voi păstra mereu întreg respectul meu pentru FOTBALISTUL Gică Popescu și cariera acestuia. La fel cum, indiferent din partea cui vine o critică, o analiză sau o sugestie, sunt mereu deschis să ascult, să învăț și să accept dacă am greșit. Ca să pot deveni mai bun în profesia mea. Dar indiferent nu pot să rămân când Gică Popescu folosește în raport cu mine adresări care depășesc bunul-simț și sunt împotriva educației mele și a valorilor în care cred. Nu pot permite așa ceva. Nu îi sunt dator cu nimic domnului Popescu, deși port toată recunoștința FOTALISTULUI Gică Popescu pentru ce a făcut în tricoul României. Dacă un conducător de club, campion al României, cu jucători la echipa națională, are un asemenea limbaj degradant în spațiul public la adresa unui antrenor, fără să se gândească măcar cum primesc tricolorii, unii din ei fotbaliști ai clubului său, aceste exprimări, atunci ce repere să le mai oferim acestora?!”, a scris Edward Iordănescu pe Facebook.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News