„E jucătorul român cu cel mai mare potențial!” Fotbalistul care l-a impresionat pe fostul selecționer 

„E jucătorul român cu cel mai mare potențial!” Fotbalistul care l-a impresionat pe fostul selecționer  Nationala

Naționala României se pregătește pentru ultimele două meciuri din preliminariile EURO 2024. 

Tricolorii joacă în deplasare cu Israel, sâmbătă de la 21:45, iar duelul se vede LIVE TEXT pe www.sport.ro. Meciul este extrem de important în economia calificării la Campionatul European din Germania. Edward Iordănescu a decis să se bazeze, în mare, pe același lot ca la acțiunile precedente, în ciuda faptului că unele dintre convocări au fost contestate. 

Fostul selecționer de la U21, Emil Săndoi, a vorbit însă despre unul dintre fotbaliștii care a devenit certitudine atât la echipa de club, cât și la națională, unde este titular indiscutabil. 

Emil Săndoi îl laudă pe Radu Drăgușin 

Emil Săndoi a vorbit despre lotul lui Iordănescu și a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Radu Drăgușin, pentru evoluțiile sale. Fostul selecționer al naționalei de tineret îl consideră pe fundașul central ca fiind fotbalistul „cu cel mai mare potențial”. 

„Mă bucur pentru el, pentru evoluţiile sale. Mă bucur că a crescut atât de mult în ultimul timp. Este un băiat serios, preocupat, un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Când eşti serios, fotbalul te răsplăteşte. În momentul ăsta este jucătorul român cu cel mai mare potenţial.

Cred că a ales bine că a rămas la Genoa. Nu trebuie să se grăbească în privinţa transferului. Are 21 de ani, nu a ajuns încă la maturitate. Este foarte important să aibă continuitate în evoluţii. Pentru el este esenţial să joace, pentru că nu oricine poate juca în Serie A”, a declarat Emil Săndoi la Orange Sport. 

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Elveția

PORTARI

Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

FUNDAȘI

Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAȘI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANȚI

Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!