„Ei să răspundă!” Mircea Rednic, atac la adresa conducătorilor fotbalului românesc înaintea meciului cu Liechtenstein

„Ei să răspundă!” Mircea Rednic, atac la adresa conducătorilor fotbalului românesc înaintea meciului cu Liechtenstein Nationala

România întâlnește duminică seară, de la ora 21:45, pe Arena Națională, selecționata din Liechtenstein.

Mircea Rednic deplânge situația în care a ajuns naționala României, care are șanse mici să mai ajungă la Campionatul Mondial, și arată cu degetul spre oficialii FRF, pe care îi consideră principalii vinovați.

„Acum am ajuns să ne bucurăm ca am bătut Islanda, deci am ajuns rău. Am intrat în joc, dar avem şanse mici. Bine, noi ne bucurăm că ăia au făcut egal, dar acum şi Armenia are şanse. Ne jucăm până la capăt şansele.

  • Zei Sa Raspunda Mircea Rednic Atac La Adresa Conducatorilor Fotbalului Romanesc Inaintea Meciului Cu Liechtenstein

Lui Rădoi trebuie să îi oferim încredere, cei care l-au pus acolo, ei sunt responsabili şi trebuie să raspundă. Eşti tentat şi nu eşti în cărţi. Nu căutăm antrenori cu experienţă, căutăm antrenori tineri cu care se poate colabora”, a spus Mircea Rednic, potrivit Telekom Sport.

PROGRAMUL „TRICOLORILOR” ÎN SEPTEMBRIE

• 2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA 0-2 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
• 5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
• 8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)

Ce numere vor purta „tricolorii” la meciul cu Liechtenstein!

1. Florin Niță • 2. Andrei Rațiu • 3. Alin Toșca • 4. Cristian Manea • 5. Ionuț Nedelcearu • 6. Vlad Chiricheș • 7. Andrei Cordea • 8. Alexandru Cicâldău • 9. Jovan Markovic • 10. Ianis Hagi • 12. Andrei Vlad • 13. Deian Sorescu • 14. Dragoș Nedelcu • 15. Marius Marin • 16. Marian Aioani • 17. Adrian Rus • 18. Răzvan Marin • 19. Darius Olaru • 20. Dennis Man • 21. Virgil Ghiță • 22. Mario Camora • 23. Nicolae Stanciu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!