VIDEO EXCLUSIV „Gigantul Mitriță”. Cum a deschis scorul în România - Armenia cel mai scund jucător de pe teren
LIVE VIDEO România - Armenia, în Grupa J a preliminariilor pentru CM 2022.
România a primit vizita Armeniei pe stadionul din Ghencea, în runda a opta a Grupei J. Tricolorii erau obligați să câștige contra armenilor pentru a mai spera la locul secund, care îi dă posibilitatea să joace barajul pentru Cupa Mondială.
Iar în minutul 26, cel care a spart gheața a fost Alexandru Mitriță. Mijlocașul lui PAOK, care este cel mai scund jucător de pe teren, măsurând 1,67 m, a reușit să marcheze cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Marin și a punctat pentru a treia oară în echipa națională.
Mitriță a mai izbutit să marcheze în acest sezon cu capul, pentru PAOK, în meciul din Conference League cu Lincol Red Imps.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News