VIDEO EXCLUSIV „Încă nu este o cauză pierdută!”. Tricolorul de 26 de ani în care încă-și mai pune speranțele Viorel Moldovan
Viorel Moldovan încă mai are încredere că George Pușcaș poate fi atacantul de care are nevoie echipa națională.
Pentru al doilea meci de verificare, după eșecul cu Slovenia, 1-2, România s-a deplasat la Chișinău, pentru a juca împotriva Republicii Moldova. Partidă în care tricolorii nu au avut nicio emoție și au câștigat cu un categoric 5-0.
Viorel Moldova încă mai are încredere în George Pușcaș
Un remarcat în partida cu Moldova a fost George Pușcaș (26 ani). Acuzat în repetate rânduri că este prea individualist, atacantul Genoei i-a pasat decisiv lui Olimpiu Moruțan (23 ani), în minutul 9, după ce a reușit să se descotorosească de doi apărători.
Atitudinea lui Pușcaș a fost apreciată și de Viorel Moldovan (50 ani). Fostul vârf al echipei naționale este de părere că nouarul primei reprezentative încă mai are timp pentru a se dezvolta și a-și atinge potențialul la nivelul echipei naționale.
„Încă nu este o cauză pierdută Pușcaș. Poate va schimba atitudinea, viziunea, mentalitatea, ușor-ușor să joace pentru echipă, echipa să joce pentru el. E foarte important acest lucru să nu se gândească numai la el, să fie altruist. A luat o acțiune pe cont propriu, a stat bine pe picioare la acel atac, a driblat și a pasat foarte bine la golul lui Moruțan. Și a mai avut acțiuni bune. Pot să-l remarc și pe el.
Pot să-l remarc și pe Paraschiv, care a intrat la fel de bine. Din două atingiri a marcat un gol. A scos un penalty și a marcat un gol. Trebuie să i se acorde încredere și acestui tânăr jucător pentru că în compartimentul ofensiv suferim și nu prea avem multe soluții. Când găsim un jucător de profil număr 9, trebuie ajutat, susținut. Întorcându-mă la Pușcaș, am văzut o schimbare pozitivă. Sper să o țină tot așa”, a declarat Viorel Moldovan la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.
În 70 de prezențe la echipa națională, Viorel Moldovan a izbutit să marcheze de 25 de ori. Cu România a participat la 4 turnee finale: Campionatele Mondiale din 1994 și 1998, și Campionatele Europene din 1996 și 2000.
Rezumat Moldova - România 0-5
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News