ZIUA NAȚIONALĂ | Cum s-a descurcat selecționata de fotbal a României la prima competiție de după Marea Unire

La şapte luni de la Marea Unire, România a participat la prima sa competiţie internaţională de fotbal, chiar dacă încă nu exista oficial o echipa naţională. 

România a trimis Detaşamentul Militar Sportiv Român, la Jocurile Inter-Aliate din 1919

Ca răspuns la o invitație primită de generalul Constantin Prezan, şef al Marelui Cartier General al Armatei Române, din partea generalului John J. Pershing, comandantul Forţelor Expediţionare Americane în Europa, România a trimis o selecţionată formată din foști soldaţi combatanți și jucători ai cluburilor bucureștene la Jocurile Inter-Aliate din 1919, găzduite de Paris și dedicată țărilor care au luptat alături de Antanta în Primul Război Mondial. Au răspuns invitației 18 din cele 29 de națiuni aliate chemate să participe. 

Ziarul francez L'Auto publica pe 18 aprilie 1919 ştirea că România fusese prima ţară care a trimis organizatorilor lista cu cei 150 de sportivi şi membri ai delegaţiei sale, pentru competiția care s-a desfășurat între 22 iunie şi 6 iulie, la Bois de Vincennes, un parc situat în sud-estul Parisului, la unele competiții luând loc în tribune peste 40.000 de spectatori. 

Organizaţi în Detaşamentul Militar Sportiv Român (DMSR), 80 de ofiţeri şi 70 de soldaţi şi subofiţeri au făcut deplasarea la Paris cu trenul, plecând din Gara de Nord. Românii au participat la probele de tir, scrimă, lupte, călărie, atletism, rugby, tenis şi fotbal, cucerind medalia de argint la călărie prin ofițerul Filip Iacob și având evoluții apreciate de presa franceză la rugby, în meciurile contra puternicelor echipe ale SUA (0-21) şi Franţei (5-48).

Lotul echipei de fotbal, format din militari care fuseseră fotbaliști înainte de război

Din lotul echipei de fotbal a României făceau partea locotenentul Constantin Rădulescu, viitorul selecționer la cele trei Mondiale din anii '30, soldat Mitty Niculescu, fondatorul clubului Venus București, căpitanii Theodor Davila și Horia Roman, membri fondatori ai Olympiei București, locotenent Alexandru Ţane-Săvulescu, cel care înființase Cercul Atletic Bucureştean, locotenent Traian Butu, vedeta celor de la Coțea București, locotenent Vasile Ioniţă şi locotenent Dinicu Georgescu, fondatori ai clubului Teiul Bucureşti, care se va transforma în Unirea Tricolor, sau locotenent Constantin Alvirescu, care evolua la Prahova Ploiești. 

Lotul îi mai cuprindea pe locotenent Eugen Mețianu, singurul ardelean din echipă, care părăsise Brașovul pentru a se înrola în Armata Română, dar și pe soldat Ernest Hillard, englez stabilit în România ca funcţionar la Rafinăria Concordia-Vega din Ploieşti, care a jucat fotbal pentru Societatea Româno-Americană şi a luptat pe frontul Primului Război Mondial în uniforma românească. De asemenea, doi dintre componenții echipei de rugby au evoluat pentru naţionala de fotbal contra Greciei, respectiv sergentul Rudolph Schmettaw,  multiplu recordman la atletism înaintea războiului, şi locotenentul Gheorghe Ţicleanu. 

Au pierdut cele trei meciuri, dar apoi au ocupat Budapesta

Primul gol neoficial din istoria naţionalei României Mari a fost marcat de unul din veteranii celei de-a treia bătălii de la Oituz, fundaşul dreapta al echipei, locotenentul Savu Mareş. La fotbal, România a jucat în Grupa A, alături de Franţa (0-4), Italia (1-7) şi Grecia (2-3), înregistrând trei înfrângeri și terminând pe ultimul loc în grupă. Finala avea să fie câștigată de Cehoslovacia, care a învins în ultimul act Franța, scor 3-2. "Tricolorii" au jucat în formula 1-2-3-5, dominantă în acea perioadă în fotbalul mondial, fiind dominați clar de Franța și Italia, care aveau deja cluburi de tradiție în Europa, antrenori profesioniști și foloseau nucleul format înaintea izbucnirii războiului, dar au pierdut partida cu Grecia, deși și-au dominat adversarii. 

Deși rezultatele nu au fost deloc bune, competiția a pus bazele unei organizări mai riguroase pentru anii viitori. În iunie 1922, "tricolorii" disputau primul meci oficial din istoria lor și învingeau Iugoslavia, la Belgrad, scor 2-1, iar ulterior au participat la edițiile din 1930, 1934 și 1938 ale Cupei Mondiale.

Soldații Regimentului 15 Infanterie au ajuns în România abia în decembrie 1919, pentru că, după competiția de la Paris, au revenit la uniforma militară, luând parte la bătăliile decisive contra Ungariei bolşevice, care au securizat unirea Transilvaniei cu România și au restabilit ordinea la Budapesta, unde au înfruntat forțele lui Bela Kun, sprijinite de Uniunea Sovietică.