VIDEO EXCLUSIV „Și dacă intră spectatorii pe teren, trebuie să câștigăm!” Rădoi, ultimatum pentru jucătorii săi: „Îmi arunc legitimația dacă pierdem!”

România a câștigat meciul cu Armenia, 1-0. 

Selecționerul naționalei a vorbit despre victoria obținută, în contextul începutului slab al preliminariilor, mai ales în meciul cu Armenia, când am pierdut cu 3-2 la Erevan. Mirel Rădoi a comentat la finalul meciului despre punctele importante obținute și a vorbit despre următoarele meciuri, arătându-se încrezător în șansele echipei sale, mai ales dacă învinge naționala Islandei. 

Rădoi a spus că nu acceptă posibilitatea unei înfrângeri cu naționala din Liechtenstein, avertizându-i pe jucătorii săi. 

„Dacă nu câștigăm, nu avem ce să căutăm la un baraj de calificare!”

„Chiar dacă la un moment dat părea imposibil să urcăm pe al doilea loc în clasament după meciul tur, e clar că în acel moment a fost un moment de echilibru pentru toată lumea, moment de răscruce, a trebuit să ne lingem propriile răni și să acceptăm ce s-a întâmplat, era normal să fie așa. Mă bucur că toată lumea a înțeles mesajele transmise. 

Un stadion senzațional, 1-0, chiar la sfârșit mi-am adus aminte cum a fost acea perioadă de 9 ani de zile aici, când au început să strige numele meue. Cel mai mult mă bucur pentru băieți, la nivel de atitudine, determinare.

Nu știu dacă aș putea să îmi exprim cuvintele pentru cum au arătat băieții și în meciul cu Germania și în primele 60 de minute acum. Le-am zis că trebuie să acceptăm în repriza a doua că ei nu mai au nimic de pierdut și era clar că ne vor împinge pe propria poartă, am discutat zonele în care să ne concentrăm. Am gestionat foarte bine, au fost câteva momente în care au părut periculoși, dar e normal. 

S-a văzut că ne-am dorit să jucăm bine, am reușit să acoperim diferența de valoare dintre cele două naționale, chiar dacă diferențele erau uriașe din punct de vedere al valorii jucătorilor. De acum înainte acesta trebuie să fie cursul normal, așteptările de acum vor fi foarte mari, ei singuri și-au ridicat aceste bariere, dacă vor păstra același curs, indiferent de rezultat, sunt sigur că oamenii vor avea doar aprecieri. 

Sunt 90% sigur că în momentul ăsta putem spera la locul doi. Chiar dacă avem două meciuri, avem o singură finală din punctul meu de vedere, cea cu Islanda. Dacă reușim să câștigăm cu Islanda acasă și mergem pentru a putea să jucăm un baraj de Campionat Mondial și mergem în Liechtenstein, cu tot respectul pentru ei și nu reușim să câștigăm acolo, dacă avem nevoie de victorie. Nu avem ce să căutăm pe acel teren, nu avem ce să căutăm la un baraj de calificare. 

Rămânem în Liechtenstein, dacă e nevoie, le-am spus și jucătorilor, trebuie să își arunce ghetele, eu legitimația de antrenor, cu tot respectul pentru ei. Dacă noi știm că vrem să ajungem la un Mondial, după 24 de ani și avem de jucat 90 de minute un meci, nu mă interesează, și dacă intră și spectatorii în teren, va trebui să câștigăm. 

Da, din câte știu, meciul cu Islanda se va juca aici. Gazonul nu va fi gata pe Arena Națională, am anunțat deja UEFA. Nu cred că putem în situații de urgență”, a spus Mirel Rădoi la finalul meciului.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!