„Știu cu cine ies pe teren!” Ianis Hagi, încrezător înaintea 'dublei' cu Kosovo și Elveția! Ce a spus despre revenirea la națională
Naționala României joacă două meciuri în deplasare în această lună, în preliminariile Campionatului European din 2024.
„Tricolorii” se duelează cu Kosovo și Elveția în a doua rundă a preliminariilor EURO 2024 și au ca obiectiv să iasă cu patru puncte din aceste întâlniri. România a început cu dreptul campania de calificare la Campionatul Mondial, având două victorii în primele două partide.
Pentru 'dubla' cu Kosovo și Elveția selecționerul Iordănescu poate conta și pe Ianis Hagi, care nu a fost convocat la prima acțiune din cauză că abia revenise după accidentarea care îl ținuse departe de teren un an. Mijlocașul lui Rangers a vorbit despre revenirea sa, arătându-se mândru și recunoscător pentru convocare.
Ianis Hagi: „Asta e cel mai important față de alte acțiuni!”
Ianis Hagi a oferit un interviu pentru FRF TV în care a vorbit despre cum se simte să fie înapoi în cantonamentul naționalei.
„Sunt mândru că am revenit, e clar sentimentul de responsabilitate așa cum ai de fiecare dată când faci parte din acest lot, dintr-o calificare foarte importantă, mai ales la început când speranțele sunt foarte mari, mă simt foarte bine mental, fizic, sunt pregătit pentru orice situație și să dau 100% pentru echipa națională, cum o fac de fiecare dată.
Am apucat să discutăm (n.r. cu Edward Iordănescu), chiar dacă va rămâne între mine și el discuția, ideea în general așa cum a fost transmisă public și în martie, de unitate, suntem toți împreună, avem același obiectiv, acela de a ne califica la Campionatul European. De fiecare dată când nu am putut face parte din lot în ultimul an a fost dificil să mă uit la televizor, în martie au făcut o treabă foarte bună colegii mei, au reușit să înceapă cu dreptul această campanie, șase puncte din șase, e foarte bine.
Știu că se vor analiza mereu micile detalii la început de campanie, cum jucăm, cât jucăm, cât am dominat, important e să începi orice campanie cu șase puncte, moralul va fi mereu mai pozitiv, încrederea mai bună. Ca să ajungem la Euro trebuie să jucăm 10 meciuri foarte bine, sper să continuăm și în iunie cum am încheiat campania din martie.
Dacă reușim să avem două victorii ne vom bate acolo sus clar, dar nu e corect să vorbim dinainte. Să ne concentrăm pe primul meci, pe antrenamentele până ajungem la meciul cu Kosovo, de fapt, avem mai mult timp decât de obicei, sunt aproape 10 zile până la meci. Avem timp să ne pregătim mai mult împreună, suntem toți aici, pregătiți, asta e cel mai important față de alte acțiuni unde jucători vin poate și cu două zile înainte de meci.
(n.r. două calificări la EURO U21, ce ar însemna pentru tine o campanie încununată cu succes) O mândrie, în primul rând, extraordinară, știu sentimentul de a te califica la Campionate Europene, nu se compară cu nicio victorie la nicio echipă de club, niciun trofeu, e o senzație unică, vreau să o trăiesc cât mai repede.
Sigur că sunt încrezător, e ca în anii trecuți, la tineret apoi la echipa mare, e sentimentul meu, am spus-o public mereu, mă cunosc cu colegii de aici și cu majoritatea de aici de la 11-12 ani, știu cu cine ies pe teren și nu am niciun dubiu că va veni momentul nostru”, a declarat Ianis Hagi pentru FRF TV.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News