„Tricolorul” care l-a impresionat pe Edward Iordănescu: „Este responsabil și un caracter deosebit!”
Edi Iordănescu a dezvăluit numele fostbalistului de națională care l-a impresionat cu evoluțiile din ultimele luni.
Potrivit selecționerului României, jucătorul cu cea mai impresionantă evoluție în ultima perioadă a fost Radu Drăgușin, fundașul de la Genoa, care a început titular în ultimele patru meciuri ale naționalei tricolore.
Iordănescu jr. a dezvăluit că a mers în Italia pentru a-l urmări pe Drăgușin la antrenamente și a rămas plăcut imresionat de modul în care acesta se pregătește.
„Drăgușin, în afara faptului că a avut un progres fabulos, este nu doar un sportiv cu o marjă extrem de mare de creștere, dar este și un caracter deosebit. Am fost la ei la Genoa, la el și la George (Pușcaș), am ieșit cu ei in oraș. Este de dimineață până seara la baza de antrenament, singur își gătește, este responsabil.
Cred că și el trebuie să fie foarte înțelept și să ia deciziile corecte, mai are de crescut, există riscul ca și el să stagneze și să se întâmple și cu el ce s-a întâmplat cu alți băieți, care nu au luat deciziile corecte. Luați cazul lui Mihăilă, s-a dus la Atalanta, a pierdut aproape un an. Am vorbit cu el despre subiectul ăsta. Acolo unde merge, să aibă șansa de a juca”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Prosport.
Cifrele lui Radu Drăgușin
Cumpărat de Genoa de la Juventus, pentru 5,5 milioane de euro, Radu Drăgușin este om de bază la gruparea care a promovat în Serie A.
În sezonul recent încheiat, fundașul central a evoluat în 40 partide pentru Genoa și a marcat de patru ori, evoluând în toate meciurile din campionat.
- Juventus, Sampdoria și Salernitana sunt echipele la care a mai jucat Drăgușin înainte de transferul la Genoa
- Opt milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News