„Un antrenor mediocru!” Florin Prunea dă de pământ cu Stoichiță și face acuzații incendiare: „Îi are pe toți din FRF la mână!”
Naționala României a remizat cu Belarus, scor 0-0, în duelul de la Budapesta din preliminariile EURO 2024.
Tricolorii nu au reușit să plece cu cele trei puncte pe care și le-au stabilit ca obiectiv în economia calificării. În timpul meciului care s-a disputat cu casa închisă s-au putut auzi strigătele și indicațiile lui Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, care se afla în tribune.
Florin Prunea, indignat de intervențiile lui Mihai Stoichiță: „E penibil și jenant!”
Fostul portar a comentat întâi intervențiile din tribună ale lui Mihai Stoichiță, pe care le consideră ca fiind deplasate.
„Stoichiță a stat în tribună, alături de șefii FRF. Chiar nu se găsește nimeni acolo care să-l tragă de mânecă și să-l potolească? Să-i spună că ne facem de râs, cu indicațiile pe care el le dă peste banca tehnică. E penibil și jenant ce face.
Rădoi a spus public că a fost deranjat, dar văd că Stoichiță nu se oprește. Sincer, mă mir că Edi Iordănescu acceptă așa ceva. Îl știu un antrenor cu personalitate, care nu acceptă astfel de lucruri, dar n-a avut nicio reacție pe acest subiect”, a declarat Florin Prunea la Gsp.
„Un antrenor mediocru, nu are ce căuta pe postul ăla! Oameni din FRF au mers la Burleanu, dar îl are la mână Stoichiță!”
Florin Prunea a vorbit despre neregulile de la loturile de juniori și i-a acuzat pe cei din FRF care nu iau măsuri. Fostul goalkeeper susține că Mihai Stoichiță îi are la mână pe cei de la Federație, motiv pentru care nu se pot lua măsuri împotriva lui.
„Face numai tâmpenii pe la loturile de juniori, cu selecție impusă antrenorilor, acum văd că se bagă și la echipa națională mare, iar Burleanu stă lângă el și nu-i zice nimic. Știți de ce? Pentru că Stoichiță îi are pe toți la mână din FRF. Pe Burleanu, pe Bodescu, pe Viș... Bine, pe Vișan, săracu, ce să-l ai la mână, că ăla e nevinovat total.
Dacă Stoichiță se apucă să vorbească despre tot ce știe din interiorul FRF, sare în aer toată clădirea aia de la Casa Fotbalului. Explodează!
Stoichiță nici n-are ce să caute în acea funcție. A fost un antrenor mediocru, nu-l recomandă nimic. E o funcție în care trebuie să fie nume precum Mircea Lucescu, Loți Boloni, Cornel Dinu.
Stoichiță ar vrea ca el să continue să sărăcească fotbalul românesc și banii să se ducă la el în buzunar, iar noi, foștii internaționali, să stăm să aplaudăm de pe margine. Când a venit la FRF, Burleanu avea doar pardesiul de pe el, acum e milionar în euro, iar fotbalul românesc e sub limita existenței. El, Stoichiță, și toți de la FRF ar vrea ca ei să jecmănească de tot fotbalul românesc, iar noi, cei care am făcut ceva pentru echipa națională, să avem pumnul în gură. Așa ceva nu se va întâmpla. Nu-mi vor închide gura niciodată.
O să vă spun ceva în premieră. Ceva care o să vă șocheze. Oameni din FRF au mers la Burleanu să-i atragă atenția privind porcăriile pe care Stoichiță le face. E vorba despre Vlăduț Munteanu, Marius Niculae. Burleanu i-a trimis la plimbare, pentru că, repet, Stoichiță îl are și pe el la mână”, a adăugat Prunea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News