Echipa Croaţiei a învins Franţa, vicecampioana mondială, cu scorul de 2-0, joi seara, pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Naţiunilor la fotbal.

Ante Budimir (26) şi Ivan Perisic (45+1) au marcat golurile, croaţii ratând şi un penalty, prin Andrej Kramaric (9).

Germania a întrecut Italia cu 2-1, în deplasare, după ce Squadra Azzurra a deschis scorul prin Sandro Tonali (9). Nationalmannschaft a întors scorul după pauză, prin reuşitele lui Tim Kleindienst (49) şi Leon Goretzka (76).

Danemarca a dispus de Portugalia cu 1-0, prin golul lui Rasmus Hojlund. Danezii au avut şi un penalty, ratat de Christian Eriksen.

Olanda a remizat pe teren propriu cu Spania, deţinătoarea trofeului, 2-2. Ibericii au deschis scorul prin Nico Williams (9), dar selecţionata Oranje a egalat prin reuşita lui Cody Gakpo (28), iar imediat după pauză a preluat conducerea, grație golului înscris de Tijani Reijnders (46). Campioana europeană a egalat in extremis, prin Mikel Merino (90+3), după ce batavii au rămas în inferioritate numerică.

În play-off-ul Ligii A, Turcia a învins Ungaria cu scorul de 3-1, iar Austria a remizat acasă cu Serbia, 1-1, la gazde debutând cu acest prilej atacantul de origine română Raul Florucz, intrat în min. 77, în locul lui Romano Schmid.

Ucraina a întrecut Belgia cu 3-1, după ce ''diavolii roşii'' au marcat primii, prin Romelu Lukaku.

Armenia - Georgia 0-3, Miranian (U Cluj) și Grigorian (Farul) fără replică în fața ”olteanului” Mekvabişvili

În play-off-ul Ligii B, Georgia a dispus de Armenia cu 3-0, în deplasare. La gazde, atacantul Artur Miranian (Universitatea Cluj) a fost titular şi a jucat 67 de minute, în timp ce mijlocaşul ofensiv Narek Grigorian (Farul Constanţa) a fost introdus în minutul 65. La georgieni, Anzor Mekvabişvili (Universitatea Craiova) a jucat din minutul 65.

Meciul a fost arbitrat de românul Radu Petrescu, ajutat de asistenții Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, în timp ce Andrei Chivulete a fost cel de-al patrulea oficial.

Kosovo a învins Islanda cu 2-1, meci în care Ermal Krasniqi (ex-CFR Cluj, Rapid) a fost integralist. Albion Rrahmani (ex-Rapid) şi Lindon Emerllahu (CFR Cluj) au intrat în minutul 89.

Rezultatele și marcatorii de joi din UEFA Nations League

Liga A

Sferturi de finală (tur):

Croaţia - Franţa 2-0

Au marcat: Ante Budimir 26, Ivan Perisic 45+1.

Andrej Kramaric (Croaţia) a ratat un penalty în min. 9 (a apărat Mike Maignan).

Danemarca - Portugalia 1-0

A marcat: Rasmus Hojlund 78.

Christian Eriksen (Danemarca) a ratat un penalty în min. 24 (a apărat Diogo Costa).

Italia - Germania 1-2

Au marcat: Sandro Tonali 9, respectiv Tim Kleindienst 49, Leon Goretzka 76.

Olanda - Spania 2-2

Au marcat: Cody Gakpo 28, Tijani Reijnders 46, respectiv Nico Williams 9, Mikel Merino 90+3.

Cartonaş roşu: Jorrel Hato (Olanda) 82.

Play-off (tur):

Turcia - Ungaria 3-1

Au marcat: Orkun Kokcu 9, Kerem Akturkoglu 69, Irfan Can Kahveci 73, respectiv Andras Schaefer 25.

Austria - Serbia 1-1

Au marcat: Michael Gregoritsch 37, respectiv Lazar Samardzic 62.

Grecia - Scoţia 0-1

A marcat: Scott McTominay 33 - penalty.

Ucraina - Belgia 3-1

Au marcat: Oleksi Gutsuliak 67, Vladislav Vanat 73, Ilia Zabarnîi 79, respectiv Romelu Lukaku 40.

Liga B

Play-off (tur):

Armenia - Georgia 0-3

Au marcat: Ghiorghi Kocioraşvili 33, Georges Mikautadze 37, 59.

Bulgaria - Irlanda 1-2

Au marcat: Marin Petkov 6, respectiv Finn Azaz 21, Matt Doherty 42.

Kosovo - Islanda 2-1

Au marcat: Lumbardh Dellova 19, Elvis Rexhbecaj 58, respectiv Orri Oskarsson 22.

Slovacia - Slovenia 0-0

Meciurile retur vor avea loc duminică.

Info: Agerpres

Foto: Football Federation of Armenia