După ce a impresionat în tricoul naționalei Franței la Campionatul European Under 21 găzduit de România și Georgia, mijlocașul ofensiv de la Lyon ar putea reprezenta în curând Italia.

În cadrul sferturilor de finală ale EURO 2023, Cherki a fost unul dintre puținii jucători care s-au remarcat în înfrângerea Franței, scor 1-3, în fața Ucrainei lui Mykhailo Mudryk. 

Deși echipa sa a fost eliminate și a ratat semifinalele, prestația lui Cherki a rămas în memorie, cu un gol marcat în minutul 19.

Își schimbă cetățenia și așteaptă convocarea la națională

Franco-algerianul de 21 de ani are o legătură puternică cu Italia prin străbunica sa paternă, născută în Bari. 

Această legătură îi permite să solicite cetățenia italiană, iar lipsa șansei de a debuta pentru naționala de seniori a Franței ar putea să-l determine să accepte o eventuală convocare din partea selecționerului italian Luciano Spalletti.

Federația Italiană de Fotbal (FIGC) își dorește să întărească echipa națională cu jucători tineri și talentați, iar Cherki este văzut ca un candidat ideal. 

Pe urmele altor jucători naturalizați precum Jorginho, Emerson Palmieri sau Mateo Retegui, Cherki ar putea aduce un plus de creativitate în ofensiva "Azzurrilor."

Cherki joacă în prezent la Olympique Lyon, un club aflat într-o situație financiară dificilă, cu riscul unei retrogradări administrative - DETALII AICI.