Grecia îşi menţine parcursul perfect în eşalonul secund din Liga Naţiunilor la fotbal, după ce a învins Irlanda cu 2-0, duminică seara, pe teren propriu.
Anastasios Bakasetas (48) şi Petros Mantalos (90+2) au marcat golurile.
Anglia a trecut cu bine pentru eşecul cu Grecia, de pe Wembley (1-2), câştigând cu 3-1 în Finlanda, prin golurile înscrise de Jack Grealish, Trent Alexander-Arnold şi Declan Rice.
Austria - Norvegia 5-1, scorul serii
Austria a realizat scorul zilei, 5-1 cu Norvegia, prin golurile marcate de Marko Arnautovic (două), Philipp Lienhart, Stefan Posch şi Michael Gregoritsch.
Golul de onoare al scandinavilor a fost semnat de Alexander Soerloth, colegul din atac al superstarului Erling Haaland.
Slovenia s-a impus în Kazahstan cu 1-0, prin golul lui Mlakar, care a fost înlocuit cu Jasmin Kurtic (ex-Universitatea Craiova) în min. 87.
Rezultatele și marcatorii din meciurile de duminică din UEFA Nations League
Liga B
Grupa a 2-a
Finlanda - Anglia 1-3
Au marcat: Arttu Hoskonen 87, respectiv Jack Grealish 18, Trent Alexander-Arnold 74, Declan Rice 84.
Grecia - Irlanda 2-0
Au marcat: Anastasios Bakasetas 48, Petros Mantalos 90+2.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Grecia 4 4 0 0 8-1 12
2 Anglia 4 3 0 1 8-3 9
3 Irlanda 4 1 0 3 2-6 3
4 Finlanda 4 0 0 4 2-10 0
Grupa a 3-a
Kazahstan - Slovenia 0-1
A marcat: Jan Mlakar 55.
Austria - Norvegia 5-1
Au marcat: Marko Arnautovic 8, 49 - penalty, Philipp Lienhart 58, Stefan Posch 63, Michael Gregoritsch 71, respectiv Alexander Soerloth 39.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Norvegia 4 2 1 1 6-6 7
2 Austria 4 2 1 1 11-4 7
3 Slovenia 4 2 1 1 5-4 7
4 Kazahstan 4 0 1 3 0-8 1
Liga C
Grupa a 4-a
Armenia - Macedonia de Nord 0-2
Au marcat: Bojan Miovski 72, Isnik Alimi 85.
Feroe - Letonia 1-1
Au marcat: Hanus Sorensen 40, respectiv Dario Sits 69.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Macedonia de Nord 4 3 1 0 8-1 10
2 Armenia 4 1 1 2 6-7 4
3 Letonia 4 1 1 2 3-8 4
4 Feroe 4 0 3 1 4-5 3
Liga D
Grupa 1
Liechtenstein - Gibraltar 0-0
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Gibraltar 3 1 2 0 3-2 5
2 San Marino 2 1 0 1 1-1 3
3 Liechtenstein 3 0 2 1 2-3 2
Grupa a 2-a
Malta - Moldova 1-0
A marcat: Teddy Teuma 87 - penalty.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Moldova 3 2 0 1 4-1 6
2 Malta 3 2 0 1 2-2 6
3 Andorra 2 0 0 2 0-3 0
* Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice, informează Agerpres. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.