EXCLUSIV Iosif Rotariu n-are dubii după ce l-a văzut și la națională. "Cel mai bun din campionat!"

Iosif Rotariu n-are dubii după ce l-a văzut și la națională. Cel mai bun din campionat! Nations League

România a legat două victorii în Nations League: 3-0 cu Kosovo la Priștina și 3-1 cu Lituania la București. 

România a arătat determinare și eficiență în primele două partide din Nations League. Cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, România s-a impus în deplasare cu Kosovo, 3-0, și a învins pe Ghencea, luni seara, selecționata Lituaniei, scor 3-1. 

Iosif Rotariu: "Alex Mitriță, cel mai bun jucător din campionat"

Iosif Rotariu, fostul mijlocaș al naționalei, a vorbit cu Sport.ro despre meciul cu Lituania și despre remarcații săi. Rotariu a fost impresionat de jucătorul Universității Craiova, Alex Mitriță, care a marcat un gol superb după o acțiune în mare viteză, finalizată cu sânge rece. 

"A arătat și acest meci cu Lituania că Mitriță e cel mai bun din campionatul nostru. Gestul de după gol denotă recunoștință din partea lui Mitriță pentru un om care crede în el. Știe Mircea Lucescu să scoată cea mai bună versiune dintr-un fotbalist cu reale calități. 

Mitriță trece printr-o perioadă foarte bună și acest gol îl va alimenta cu un plus de ambiție. Nu contează că a fost rezervă Mitriță, Mircea Lucescu știe foarte bine când să introducă jucătorii de care are nevoie. Ați văzut și cu Ianis Hagi că a făcut diferența, alt fotbalist determinant pentru România. 

Nations League devine o competiție din ce în ce mai interesantă pentru România și cred că și dacă joci câteva minute trebuie să arăți tot ce poți. Să te sacrifici pentru România. Dacă Lituania ar fi avut un fotbalist de profilul lui Mitriță sau Ianis Hagi, atunci defensivei noastre i-ar fi fost infinit mai greu", a declarat Iosif Rotariu, pentru Sport.ro. 

Clasamentul în grupa României din Liga Națiunilor după două etape

1. România - 6p (6-1)

2. Kosovo - 3p (4-3)

3. Cipru - 3p (1-4)

4. Lituania - 0p (1-4)

 

Ce urmează pentru România

După meciul din Ghencea cu Lituania, România are alte patru partide programate în Nations League, după cum urmează:

12 octombrie, ora 21:45: Cipru - România

15 octombrie, ora 21:45: Lituania - România

15 noiembrie, ora 21:45: România - Kosovo

18 noiembrie, ora 21:45: România - Cipru

România - Lituania 3-1

Au marcat: Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 - penalty), Alexandru Mitriţă (90+2), respectiv Armandas Kucys (34).

România: 16. Ştefan Târnovanu - 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu - 18. Răzvan Marin, 6. Marius Marin (21. Darius Olaru, 56), 10. Nicolae Stanciu (căpitan) - 20. Dennis Man (14. Ianis Hagi, 70), 9. Denis Drăguş (7. Denis Alibec, 88), 13. Valentin Mihăilă (22. Alexandru Mitriţă, 70). Selecţioner: Mircea Lucescu.

Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026.

  • Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. 
  • Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!