Echipele Croaţiei şi Danemarcei s-au calificat, luni seara, în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor la fotbal.
Astfel, ele se adaugă celorlalte șase naționale care continuă cursa pentru câștigarea UEFA Nations League: Portugalia, Franța, Italia, Germania, Olanda și Spania.
Croaţia a remizat acasă cu Portugalia, 1-1, egalând prin Josko Gvardiol (66), după ce oaspeţii au deschis scorul prin Joao Felix (33). Croaţii au avut două bare în acest meci, prin Kramaric şi Budimir.
Polonia a retrogradat în Liga B
În celălalt meci al grupei, Polonia, lipsită de starul Robert Lewandowski, a pierdut dramatic pe teren propriu în faţa Scoţiei (1-2) şi a retrogradat în Liga B: Andy Robertson (Liverpool) a marcat golul victoriei oaspeţilor în ultimele minute (90+3)!
Danemarca s-a calificat în sferturi după o remiză la Leskovac, 0-0 cu Serbia.
Spania, campioana europeană en titre şi deţinătoarea trofeului în Liga Naţiunilor, a câştigat dramatic în faţa Elveţiei, cu 3-2, dintr-un penalty transformat de Bryan Zaragoza (90+3).
Promovare istorică pentru San Marino
Kosovo a câştigat la limită cu Lituania, 1-0, prin golul lui Jashari (5), care a fost eliminat în finalul primei reprize (45). Balticii au avut două bare, prin Milasius şi Gineitis (ambele în minutul 72).
San Marino a reuşit o promovare istorică în Liga C, după 3-1 în deplasare cu Liechtenstein. A fost pentru prima oară când San Marino a marcat trei goluri într-un meci.
Rezultatele și marcatorii din meciurile de luni seara + clasamentele grupelor
Liga A
Grupa 1
Croaţia - Portugalia 1-1
Au marcat: Josko Gvardiol 66, respectiv Joao Felix 33.
Polonia - Scoţia 1-2
Au marcat: Kamil Piatkowski 59, respectiv John McGinn 3, Andy Robertson 90+3.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Portugalia 6 4 2 0 13-5 14
2 Croaţia 6 2 2 2 8-8 8
3 Scoţia 6 2 1 3 7-8 7
4 Polonia 6 1 1 4 9-16 4
Grupa a 4-a
Serbia - Danemarca 0-0
Cartonaş roşu: Strahjina Pavlovic (Serbia) 90+5.
Spania - Elveţia 3-2
Au marcat: Yeremi Pino 32, Bryan Gil 68, Bryan Zaragoza 90+3 - penalty, respectiv Joel Monteiro 63, Adrian Zeqiri 85 - penalty.
Pedri (Spania) a ratat un penalty în min. 32 (a apărat Yvon Mvogo).
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Spania 6 5 1 0 13-4 16
2 Danemarca 6 2 2 2 7-5 8
3 Serbia 6 1 3 2 3-6 6
4 Elveţia 6 0 2 4 6-14 2
Liga C
Grupa a 2-a
Kosovo - Lituania 1-0
A marcat: Muharrem Jashari 5.
Cartonaş roşu: Muharrem Jashari (Kosovo) 45+1.
România - Cipru 4-1
Au marcat: Daniel Bîrligea 2, Răzvan Marin 42, 80, Florinel Coman 83, respectiv Ioannis Pittas 52.
Cartonaş roşu: Konstantinos Laifis (Cipru) 77.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 România 5 5 0 0 15-3 15
2 Kosovo 5 4 0 1 10-4 12
3 Cipru 6 2 0 4 4-15 6
4 Lituania 6 0 0 6 4-11 0
Grupa a 3-a
Bulgaria - Belarus 1-1
Au marcat: Vasil Panaiotov 12, respectiv Iuri Kovalev 70.
Luxemburg - Irlanda de Nord 2-2
Au marcat: Seid Korac 72, Gerson Rodrigues 75, respectiv Isaac Price 19, Conor Bradley 50.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Irlanda de Nord 6 3 2 1 11-3 11
2 Bulgaria 6 2 3 1 3-6 9
3 Belarus 6 1 4 1 3-4 7
4 Luxemburg 6 0 3 3 3-7 3
Liga D
Grupa 1
Liechtenstein - San Marino 1-3
Au marcat: Aron Sele 40, respectiv Lorenzo Lazzari 46, Nicola Nanni 66 - penalty, Alessandro Golinucci 76.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 San Marino 4 2 1 1 5-3 7
2 Gibraltar 4 1 3 0 4-3 6
3 Liechtenstein 4 0 2 2 3-6 2
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Agerpres