- Cipru - România, meci din Liga Națiunilor, are loc sâmbătă, de la 21:45.
Component al echipei engleze Tottenham, Radu Drăgușin a vorbit la Larnaca, vineri seara, despre marele vis al tricolorilor. Cum Nations League contează enorm și pentru calificarea la Cupa Mondială, stoperul școlit la Juventus a evidențat însemnătatea competiției și a subliniat care e marea țintă a tricolorilor.
"Sunt sigur că odată cu această campanie vom deveni o echipă şi mai omogenă şi vom fi o echipă care arată mult mai bine în teren. Nu este timp de pierdut, trebuie să ne mulăm repede pe cerinţele domnului Lucescu, trebuie să devenim cât mai omogeni, o echipă cât mai competitivă.
Să ne batem cu cele mai bune echipe din Europa. Acesta este obiectivul, să ne calificăm la Campionatul Mondial, este lucrul pe care ne dorim toţi din echipa naţională. Trebuie să muncim în continuare la el pentru a dovedi că merităm să fim la Campionatul Mondial", a declarat Radu Drăgușin, într-o conferință de presă care a avut loc vineri seara.