GALERIE FOTO Sztrălucitori! Presa din Ungaria jubilează după victoria istorică din Germania: ”Am văzut miracolul”
Ungaria a câștigat și meciul cu Germania, scor 1-0 la Leipzig, și este la doar un meci distanță de o surpriză de proporții.
Văzută drept ”victimă sigură” înainte de startul grupei cu Italia, Germania și Anglia, selecționata lui Marco Rossi este lider și este la un meci distanță de câștigarea grupei.
Ungaria va juca pe teren propriu cu Italia și are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne pe primul loc. Până atunci, presa maghiară se bucură pentru succesul răsunător al echipei lui Rossi de la Leipzig.
Presa din Ungaria: ”Am văzut miracolul!” / ”Rămânem în elită”
”În minutul 17, am văzut miracolul! Fanii gazdelor, care nu au fost mulțumiți cu ce au văzut până atunci, l-au fluierat pe Dominik Szoboszlai în timpul executării cornerului, dar în următoarele secunde doar strigătele de bucurie ale miilor de fani maghiari s-au auzit. Adam Szalai, cine altcineva?
Cu o mișcare orbitoare, mingea trimisă cu călcâiul a adus Ungaria în avantaj. Am putea încerca să punem în cuvinte sentimentul pe care trebuie să-l fi avut căpitanul echipei, dar poate că cel mai corect ar fi să spunem că totul a fost scris pe chipul lui în timpul bucuriei de după gol”, a scris Nemzeti Sport.
”Ungaria câștigă cu golul miraculos al lui Adam Szalai, rămânem în elita Nations League”, a titrat publicația M4 Sport.
Ungaria are 10 puncte în Grupa 3, cu cea mai bună apărare (trei goluri încasate) și cel mai bun atac (opt goluri marcate), după cinci partide. Italia ocupă locul doi, cu opt puncte, iar Germania, cu șase puncte, și Anglia, cu două puncte, completează grupa.
Germania - Ungaria 0-1 / Echipele:
Germania: Ter Stegen - Hofmann, Sule, Rudiger, Raum - Gundogan, Kimmich - Gnabry, Muller, Sane - Werner
Ungaria: Gulacsi - Orban, Szalai, Lang - Fiola, Schafer, Nagy, Kerkez - Szoboszlai, Gazdag - Szalai
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News