Cate MEDALII obtine Romania la Jocurile Olimpice? Una din cele mai TARI banci din lume anunta previziunile pentru Londra!
Romania va castiga 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, dintre care 3 de aur, si se va situa pe locul 25 in clasamentul general al statelor, estimeaza analistii grupului financiar american Goldman Sachs.
La precedentele jocuri Olimpice, cele din 2008 de la Beijing, Romania a obtinut 8 medalii, din care 4 de aur.
Statele Unite vor castiga si in acest an cele mai multe medalii atat la total, cat si de aur. Cea mai mare economie a lumii va obtine la Londra 108 medalii (de aur, argint si bronz) si isi va pastra avansul de 10 medalii fata de China (98) inregistrat si la Jocurile Olimpice de la Beijing. Statele Unite vor obtine 37 de medalii de aur, iar China 33, potrivit Goldman Sachs.
Estimarile analistilor bancii se bazeaza pe performantele tarilor la precedentele jocuri olimpice, corelate cu mai multe variabile, care masoara gradul in care conditiile structurale si politicile din anumite tari sunt favorabile transformarii potentialului economic in realitate.
In clasamentul general pe medalii, Romania se afla imediat dupa Jamaica si Norvegia (ambele cu cate 10) si la egalitate cu Turcia si Elvetia (ambele 9). Imediat dupa Romania se situeaza Etiopia (8), Azerbaidjan, Argentina, Uzbekistan, Cehia si Indonezia, toate cu cate 7 medalii.
Supa SUA si China, top zece ar urma sa fie completat de Rusia (74 medalii - 30 de aur), Marea Britanie (65 - 25), Australia (46 - 15), Franta si Germania (ambele 41-14), Coreea de Sud (31 - 10), Italia (30 - 10) si Ucraina (27 - 9).
Primele zece tari dupa numarul de medalii includ cinci state membre G7 - SUA, Marea Britanie, Franta, Germania si Italia, doua mari tari emergente - Rusia si China, alte doua state dezvoltate - Coreea de Sud si Australia, precum si Ucraina. Impreuna, cele zece state vor obtine mai mult de jumatate din medaliile care vor fi acordate la Londra. In timp ce China va pierde avantajul asigurat de organizarea Jocurilor Olimpice, acesta va suplimenta numarul medaliilor obtinute de Marea Britanie.
"In final se pare ca aurul se duce acolo unde cresterea si climatul de crestere sunt cele mai bune", noteaza Goldman Sachs in raport.
Variabilele folosite de Goldman Sachs la estimarea privind numarul de medalii sunt conditiile politice (coruptie, stabilitate poltica, respectarea legii), stabilitatea macroeconomica (deficit, datorie, inflatie), conditiile macroeconomice (investitii, deschidere), capitalul uman (speranta de viata, scolarizare), tehnologie (nivelul de utilizare a telefoanelor mobile, PC-urilor, internetului si securitatea serverelor), climatul macroeconomic (costurile inceperii unei afaceri, urbanizare, patente si cercetare&dezvoltare).
Jocurile Olimpice de la Londra se vor desfasura in perioada 27 iulie - 12 august.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News