Ionut Gheorghe a ratat calificarea la Jocurile Olimpice! Juratoni, singurul roman care merge la Londra
Pugilistul Ionut Gheorghe a fost invins, vineri, de irlandezul Adam Patrick Nolan, in semifinalele categoriei 69 de kilograme, din cadrul turneului de calificare la Jocurile Olimpice, care se desfasoara la Trabzon, astfel ca boxerul roman nu va participa la JO.
Gheorghe a fost invins la puncte, decizie 19-10 in favoarea sportivului din Irlanda. Pentru obtinerea calificarii, Ionut Gheorghe ar fi trebuit sa acceada in finala turneului de la Trabzon.
Si ceilalti boxeri romani participanti la competitia preolimpica, Mihai Nistor (categoria +91 de kilograme), Cezar Juratoni (91 de kilograme), Alexandru Cuciureanu (60 de kilograme), Razvan Andreiana (56 de kilograme), Stefan Caslarov (49 de kilograme), au ratat calificarea la JO.
Romania va fi reprezentata la Jocurile Olimpice de la Londra de un singur pugilist, Bogdan Juratoni, medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de la Baku din 2011, la categoria 75 de kilograme.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News