Vaci, cai, oi si pasari de curte! Un regizor de Oscar vrea sa intre in ISTORIE cu cea mai NEBUNA idee! Cum va arata ceremonia de deschidere de la Jocurile Olimpice:
Danny Boyle, regizorul filmului "Vagabondul Milionar", va fi directorul artistic al ceremoniei de deschidere de la Jocurile Olimpice din Londra.
Trei vaci, 12 cai, 70 de oi si multe pasari de curte vor fi "vedetele" spectacolului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, pe 27 iulie, au anuntat, marti, organizatorii evenimentului.
Gazonul stadionului olimpic, transformat cu aceasta ocazie intr-un peisaj bucolic ce evoca satul traditional englez, va contine "fanete, ogoare si rauri".
Pe gazonul stadionului londonez vor putea fi vazute familii iesite la picnic si fermieri care isi lucreaza terenurile, cu animale adevarate incluse in peisaj: 12 cai, trei vaci, 2 capre, 10 gaini, 10 rate, noua gaste, 70 de oi si trei caini ciobanesti, potrivit unui comunicat emis de organizatori.
Danny Boyle, directorul artistic al ceremoniei si regizorul filmului "Vagabondul milionar", recompensat cu opt premii Oscar in 2009, spera ca aceasta ceremonie de deschidere sa transmita privitorilor "spiritul a ceea ce sunt ei ca natiune, de unde vin si directia spre care vor sa mearga".
Cele patru mari provincii ale Marii Britanii vor fi reprezentate prin simbolurile lor florale: trandafirul pentru Anglia, ciulinul pentru Scotia, narcisele pentru Tara Galilor si trifoiul pentru Irlanda de Nord.
Sursa: Mediafax
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News