"Arta de a termina mai mereu pe locul 2!" sau cum "a reusit" FCSB sa piarda titlul pentru al patrulea sezon consecutiv
Aduc sau nu banii fericirea? Asta-i intrebarea generala la FCSB!
Articol publicat de Casian Soneriu
In ultimii ani au fost predestinați locului secund. Viitorul, Astra si CFR au furat lumina reflectoarelor si milioanele lui Becali se pare ca nu garanteaza primul pas spre Champions League.
Au fotbalisti experimentati si un nucleu de fotbalisti romani de mare perspectiva despre care se spune ca vor face o figura frumoasa in fotbal. Man este cotat la peste 4 milioane de Euro, iar Coman costa putin peste doua milioane. Unde mai pui ca vine si Oaida la FCSB. Sa fie acestea urmatoarele piese de export pentru FCSB? Dar pot pleca ”la mai mare” fara un titlu in Romania si o prezenta in Europa League? Pentru ca la Champions League e greu de visat. S-ar putea sa prindem si noi aripi dupa ce i-am vazut pe cei de la Ajax, ca asa-i poporul nostru. Ne inspiram mai mult din povestile altora nu si din faptele lor.
Acum se vorbeste despre aducerea unui nou antrenor la vice-campioana dupa ce Teja a pierdut titlul in doua locuri. La Calarasi si la Cluj. Stoian se pare ca nu e destul de bun pentru FCSB si va pleca si el, dar poate macar Matei mai primeste o mica sansa.
Sa fie Edi Iordanescu urmatorul antrenor? Tot ce-i posibil! Sa fie Darius Olaru una dintre principalele tinte pentru FCSB? E tanar, tehnic si muncitor. Edi a demonstrat ca e antrenor, dar e si un om cu un caracter foarte puternic. Se impune. Pare ca nu-i convin telefoanele din loja sau transferurile facute fara acordul sau.
Si ma gandesc cam cat de inspirati sunt oamenii de la Medias. Au ochii formati pentru fotbalisti de calitate. Si fac referire chiar si la inceputurile echipei in Liga 1. Eric, Parvulescu, Bud, Llullaku si Cristea sunt toti de la Medias. Acum e un alt val. Cu Olaru, Ivanov, Fofana, Caiado si Rondon, iar despre ultimii doi se spune ca sunt doriti de Dinamo. Olaru si Ivanov n-au fost departe sa ajunga la FCSB odata cu antrenorul Teja.
Cristea e ultima afacere Gaz Metan - FCSB, iar mijlocasul reprofilat in fundas central a facut o figura frumoasa in tricoul formatiei din capitala. Intre Sumi si Edi, cred ca Edi e cartea castigatoare si poate rupe ”blestemul”, dar la Medias cine merge? Glumind putin, am putea spune ca jucatorii si antrenorii merg la Medias ca sa fie vazuti mai apoi de FCSB.
Normal ca Iordanescu nu e garantia succesului pentru FCSB, dar e un pas in fata. Omul e profesionist, dar se anunta un sezon parca mai dificil decat actualul. Craiova, CFR, Dinamo si Viitorul isi fac trupe si mai puternice, iar echipe precum Gaz Metan si Sepsi vor ramane ”nucile tari” ale campionatului. Hagi ii are pe Ianis, George Ganea si Nicolas Popescu care vine incet, dar sigur din spate. In plus, tot la Viitorul evolueaza si Dragus, fotbalistul care are probabil cea mai spectaculoasa crestere de forma din ultimul sezon.
Ramane de vazut cine pune mana pe trofeu in sezonul viitor, un lucru e cert pentru mine, e aproape imposibil sa mai vedem minuni precum Urziceni sau Otelul Galati.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News