Cristiano Trinald'Or. Mihai Mironica explica de ce noul Balon de Aur nu poate fi comparat cu Messi, Zidane sau Maradona

Cristiano Ronaldo era un câştigător anticipat de mai toată lumea chiar dacă rivalii săi aveau argumente solide: Neuer era campion mondial în 2014, iar Messi fusese declarat drept cel mai bun jucător al acelei Cupe Mondiale. Cristiano Ronaldo venea din postura de câştigător şi golgeter cu un număr record de goluri al Ligii Campionilor şi probabil că şi această premiere vine să întărească senzaţia că adevăratul Campionat Mondial, cel care în fiecare an reuneşte jucători mai buni şi echipe mai puternice decât Cupa Mondială , este Champions League. Şi, în consecinţă, cel mai bun din această competiţie a celor mai buni este adevăratul număr unu al lumii.

Nu este o premiere cu care rezonez. Cel mai bun fotbalist al lumii în 2014 pentru mine nu a prins nici măcar trioul finaliştilor, fiind inclus însă în echipa ideală a anului într-o linie de atac care îi mai cuprindea şi pe zeii ultimilor 7 ani, Messi şi Cristiano Ronaldo. Este vorba de Arjen Robben şi mă bucur să văd că aici mă intersectez cu un Robben al copilăriei mele, Dănuţ Lupu.

Cel mai talentat din cei trei, Messi, a fost şi cel mai puţin aşteptat să câştige trofeul. Senzaţia generală, chiar şi a lui Messi, este că el a fost desemnat drept cel mai bun fotbalist al Mondialului doar din raţiuni comerciale. Bătălia se dădea între avalanşa de goluri a lui Cristiano Ronaldo şi avalanşa de parade a acestui “Messi cu mâini”, Manuel Neuer, cel care era urcat pe soclul argumentului suprem al multora: o campioană mondială trebuie să dea câştigătorul Balonului de Aur. N-a fost aşa, lucru petrecut şi cu precedenta campioană mondială, Spania, care n-a dat nici ea câştigătorul Balonului de Aur în 2010. Nu cred în acest argument, sunt de acord că Neuer este un portar din stirpea uriaşilor portari germani Sepp Maier, Toni Schumacher, Oliver Kahn, însă Cristiano Ronaldo este esenţa individualităţii în fotbal iar Balonul de Aur este totuşi trofeul care premiază individualitatea.

N-am fost niciodată un fan al lui Cristiano Ronaldo, am fost chiar foarte critic în articolul scris după ce a câştigat primul său Balon de Aur în 2008. A fost şi a rămas unul dintre marii trişori ai lumii, motiv pentru care pentru unii premiul din acest an a şi fost rebotezat “Plonjon d’Or”. Chiar dacă este şi el un vrăjitor al mingii, Cristiano Ronaldo nu are rafinamentul unor alte genii precum Messi, Robben sau Di Maria acum, Maradona, Ronaldo Originalu’ sau Zidane în trecut. Este arogant, este întruchiparea egosimului, în week-end înjura cu foc pentru că Bale nu-i dăduse o pasă deşi galezul îi oferise mai devreme o pasă uluitoare care dusese la deschiderea scorului în meciul cu Espanyol. Însă cred că recunoaşterea supremaţiei actuale a lui Cristiano Ronaldo este o dovadă de adaptare la aerul fotbalului din aceste vremuri. Cred că portughezul este practic întruchiparea superfotbaliştilor din jocurile video care nu au parfumul eroilor din epoca romantică a acestui sport însă sunt “echipaţi” cu toate puterile uşor neverosimile menite să mulţumească aceşti puşti crescuţi într-o lume a eroilor supranaturali. Dacă ai prins şi alte epoci ale fotbalului, de Cristiano Ronaldo nu te poţi îndrăgosti, dar îţi poţi declara admiraţia pentru superstarul Realului ca în faţa unui gadget revoluţionar.

Cristiano Ronaldo este triumful fotbalului tehnologic. Poate că într-o zi poezia se va întoarce să încălzească acest Balon de Aur ca de gheaţă.