Când Simona Halep a avut un test pozitiv pentru o substanță interzisă și pe măsură ce s-au adunat dovezile împotriva ei, m-am numărat printre cei care au împărțit cariera ei în două etape distincte: performanțele remarcabile obținute înainte de momentul Roxadustat și tot ce s-a întâmplat după.
Pentru rezultatele Simonei până în august 2022, admirație și reverență. Pentru greșelile pe care le-a comis, începând cu momentul în care s-a lăsat orbește pe mâna lui Mouratoglou, debarasându-se de oamenii ei de încredere, care au fost alături de ea de la bun început, nicio urmă de compasiune. Vorba aia: cum îți așterni, așa dormi!
De aceea, când a venit primul verdict al suspendării lui Halep, de 4 ani, din partea tribunalului Sport Resolutions, n-am putut „plânge“ de grija Simonei. Am considerat, la vremea respectivă, că niște organizații serioase, integre, care își propun să avem un sport curat, au pedepsit-o pe Halep pe baza unor dovezi solide. Am crezut, cu adevărat, că dacă vrem să păstrăm credibilitatea sportului de performanță trebuie să avem „toleranță zero“ pentru trișori. Indiferent de numele și naționalitatea lor, indiferent de cât de simpatici sau antipatici ne sunt.
Acum, îmi dau seama că am fost un mare fraier! Nu e niciodată târziu să recunoști că ai fost un prost sau ca ai fost prostit. Mai grav e să „mori“ cu prostia în brațe.
Văzând tot ce s-a întâmplat în acest an, cu cazurile de dopaj în care au fost implicați Jannik Sinner și Iga Swiatek, mi-a devenit clar că Simona a fost, de fapt, „carne de tun“ pentru niște organizații sportive cu titulaturi pompoase și cu apucături mafiote.
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) e, de fapt, un for care acționează după principiul „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!“. Și, ca să-și justifice existența, plus bugetul colosal, din când în când, are nevoie de o „captură mare“ pe care să o fluture în fața lumii. Simona Halep asta a fost pentru ITIA. Și, odată ce a fost „câștigată“ lupta cu dopajul în tenis, cu prețul distrugerii ultimilor ani ai carierei lui Halep, Sinner și Swiatek au scăpat basmă curată.
Consolarea noastră? Una tipic românească: tot răul spre bine. Măcar ne-am dat seama cât de naivi am fost și, în prostia noastră, am continuat să credem în Moș Crăciun, în lupta împotriva dopajului și în „toleranță zero“ pentru trișorii din sport.
Aiurea! Vrăjelile astea sunt valabile pentru no-name-urile din sport sau pentru câte o încăpățânată, precum Halep. Care a ales să se ia la trântă, tot din cauza naivității, cu un colos mafiot, precum ITIA, în loc să negocieze cu el în culise, astfel încât „să fie bine la toată lumea“.
Și abia acum înțeleg ce a vrut să zică jurnalistul britanic, Damian Reilly, în editorialul său pentru „The Spectator“, în care a venit cu o întrebare rămasă fără răspuns până în ziua de astăzi: „Dar cu biata de Halep ce ați avut?!“.
