'Cununa de Lauri a Stelei'. Mihai Mironica despre AUTOMUTILAREA Stelei si transferurile facute in 2015

Cununa de Lauri a Stelei . Mihai Mironica despre AUTOMUTILAREA Stelei si transferurile facute in 2015 Opinii

Ovidiu Ioanitoaia ne indemna, nu cu mult timp in urma, sa-l credem pe Valeriu Argaseala cand acesta ne spunea ca Tucudean nu va veni la Steaua si ca golgeterul Keseru nu va pleca in aceasta iarna. Avea si un argument foarte solid, acela ca Argaseala este un om serios, fost arbitru international.

Asa e cu seriozitatea in tara asta vesela… Pacat ca nici DNA si nici judecatorii n-au vrut sa haleasca acest suprem argument al “seriozitatii unui fost arbitru international” si l-au bagat la zdup pentru 5 ani pe “fala arbitrajului romanesc in cupele europene”, Sorin Corpodean. Dar sa nu mai pomenim de funie in casa unui fost arbiru, international si serios si el, domnul Argaseala…

Asadar, dupa ce fanii stelisti s-au trezit peste noapte ca sunt fecesebisti, lucru care a unit cele doua peluze ale Stelei intr-o actiune de protest, suporterii s-au trezit si cu un “fcsb” inlocuitor al unui golgeter adevarat, Tucudean. Un fotbalist care a fost jenant la Standard Liege si Charlton, un atacant care a marcat in toata cariera lui in Liga 1 mai putine goluri decat a dat Keseru intr-un an vine sa umple un gol cat 30 de goluri in 2014.

Toata aceasta automutilare a Stelei, care intr-o fereastra de transferuri la mijlocul sezonului renunta la pieptul Szukala, creierul Sanmartean si piciorul de baza, Keseru, arata ce gluma de campionat este Liga 1. Numai intr-o intrecere cu un singur competitor poti sa-ti arunci cu atata nonsalanta peste bord principalele argumente cat esti inca in plina cursa.

Intre timp, traficul a devenit naucitor intre Steaua si peninsula arabica. Szukala, Sanmartean si Keseru s-au imbarcat pentru pribegia de aur, intersectandu-se pe drum cu Reghe si Pintilii, aflati in expulzarea de aur. Noroc ca, din Olimpul sau din care slobozeste tunete si blesteme, controlorul de trafic Anamaria ii tine pe toti pe pista corecta. Deja au inceput sa fie trimise mesajele subversive prin care sa fie degajata pista de aterizare de orice galca pentru intoarcerea reghelui. Lawrence al Arabiei a murit, sa punem din nou cununa de Lauri pe fruntea Stelei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!