Demisia semnata IN ALB de Daum atunci cand a devenit antrenorul nationalei. Cum il ZDROBESTE din toate directiile Romania imposibila

Egal la 0 cu echipa care vine dupa 0-5 in Muntenegru si care acum o luna lesina in Kârgâzstan, 0-2. Scorul n-ar fi motiv de mandrie nici macar pentru o selectionata a alcoolicilor anonimi. Nici pentru clubul pensionarilor. Nici pentru o echipa serioasa din spatele blocului. Desigur, asta daca sportul despre care vorbim aici s-ar numi pentru toata lumea la fel. Si daca s-ar juca dupa aceleasi reguli. Fie si alea pe care baietii mai mari si mai rai nu le respecta decat din cand in cand.

Pentru ca 'din cand in cand', in cazul asta, e tot ceea ce am fi putut sa ne dorim in Kazahstan. Masacrul pe mocheta second hand, cu baieti antrenati tactic in cusca de MMA, n-a fost nici macar aproape de cum am visat noi meciul. Ciocnirile amuzante din antrenamentul lui Daum au pregatit nationala pentru fotbal intre barbati, nu pentru lovituri permise doar in manualul masluit de arbitraj al portughezului De Sousa.

Romania si-a tinut greu echilibrul si a pierdut om dupa om, idee dupa idee. Chiar si asa, cu Stanciu la marginea inferioara a calitatii lui, cu Dragos Grigore ametit de coate si cu Sapunaru atent sa-si numere bucatile lipsa dintre dinti, nationala putea pleca lejer cu punctele trecute in dreptul ei.

Daum i-a dat nationalei identitate, pasiune, dorinta de a fi mai buna decat versiunile ei anterioare. Romania a alergat pana la capat. Romania a vrut sa castige, chiar si obosita, lovita, batuta la propriu, fara dinti si fara monstri care sa stie sa dea inapoi. Romania a alunecat, a dominat, a lasat mingea si s-a ridicat chiar si dupa ce penalty-urile clare pentru ea si cartonasele rosii pentru kazahi era clar ca nu mai vin. Romania a tremurat, s-a ridicat, n-a lasat niciun sut pe poarta ei si a incercat fotbal intr-un loc unde nu se putea. La propriu.

Romania a avut limite, dar si le-a acceptat cu demnitate. Si asta e Romania pe care fanii de stadioane pline vor sa o primeasca recompensa. Romania pe care n-am mai avut-o decat mult prea rar in ultimii 20 de ani. Nu e Romania perfecta, dar e Romania care te trimite acasa mandru ca a jucat pentru tine, indiferent in ce directie numara scorul. Iar Daum are marele merit pentru asta.

Romania care goleste stadioane, care tine fotbalul in insolventa si in cel mai grav, bolnav si nesigur mediu de cand se stie are alta agenda. Pe ea e numele lui Daum, care trebuie sa plece. Care a compromis calificarea in 3 meciuri. Care i-a invatat pe jucatori sa se imbratiseze si sa se impinga. Si care habar n-are de jucatori. Daum, care tine somitati pe banca si idoli in fata televizorului. Care inventeaza posturi si isi bate joc de sisteme. Care nu-l cheama pe Gicu Grozav la lot. Care are fata de 'Fuhrer tavalit dupa ce explodeaza o bomba' (Cornel Dinu). Care e praf. Si nu doar pentru ca s-a drogat si da un exemplu prost, ci pentru ca e un compromis moral, intelectual, profesional de prost gust in fata antrenorilor romani cu mega competente dovedite (?!?).

Si pentru ca da citate proaste din Michael Jordan si pentru ca n-a fost la Botosani - Steaua din Cupa Ligii, sa vada cum se incalzesc rezervele de la cele doua cluburi pentru nationala. Si pentru ca are ton de pastor evanghelist si nu vrea razboaie, ci lumi apropiate. Si pentru ca ii sta rau parul. Si pentru ca la imn nu s-a miscat de pe tunel. Si pentru ca, in general, din toate motivele absurde de mai sus, e cel mai slab antrenor dintre antrenorii slabi pe care ii puteam numi sa-si bata joc de calificarea noastra la Mondial.

Romania imposibila loveste fara discernamant. Exact ca luptatorii kazahi care au dat fotbalul afara de pe stadion ieri seara.

Alegeti voi in care dintre Romanii vreti sa traiti.