Fight Club | Mihai Mironica scrie despre falimentul administrativ de la Dinamo: "Clubul unde actionarii, managerii, antrenorii, jucatorii si fanii se bat ca-n Groapa"

Dinamo este un club in care barbati cu diverse preocupari se intalnesc si se bat de dragul ideii de bataie. Faimosul film cu Brad Pitt si Edward Norton este de fapt transpunerea pe ecran a vietii de la Dinamo. Actionari istorici sau actuali, impresari, administratori mai mult sau mai putin delegati, jucatori, manageri, antrenori, consilieri, suporteri, cetateni sau ultrasi, popor, cu totii se intalnesc pentru rafuieli. Unii doar la sfarsit de saptamana, altii mai des. Locurile unde au loc aceste batai au nume sugestive, „Groapa”, „Ring”...

Daca nu mai e un creator de performanta, Dinamo a devenit un creator de evenimente mediatice. E si asta o cale de a ramane in prim-plan, daca in clasament ai ajuns in plan secund. Il convingi pe Daniel Stanciu sa plece de la ASA Tg Mures, il convingi pe Mihai Teja sa plece de la nationala de tineret, il convingi pe Stoican sa plece de la Dinamo, il convingi pe Anghelache sa plece din functia de presedinte, il convingi pe Cordos sa se intoarca dupa ce l-ai dat afara si apoi aplici principiul cubului Rubik. Ii invarti pe toti pe degete, ii dai afara, ii readuci, ii plimbi pe functii si usor-usor o aduci pe Dinamo la nivelul lui FC Botosani si a Viitorului, organisme microscopice la scara istoriei fotbalului romanesc pe langa Dinamo.

Stelistii ajunsesera motiv de ironie pentru caini si pentru vanzoleala pe care impulsivul Gigi Becali o crea la clubul rival. Insa Steaua, cu Reghecampf doi ani antrenor, cu Galca si el pe punctul de a realiza un sezon complet la echipa campioana, e deja o oaza de stabilitate pe langa tornada permanenta creata la Dinamo de acest Becali silentios care este Ionut Negoita.

Executarea lui Daniel Stanciu pare a fi una nedreapta. Resursele financiare care i-au fost puse la dispozitie in ianuarie nu exced investitiile facute in acest sezon la echipe aflate inaintea lui Dinamo in clasament.  Alcatuirea lotului in ianuarie parea sa fie una interesanta, mai ales ca iarna e mai greu de facut o campanie de achizitii decat vara. Poate ca principala problema a fost la felul cum au fost antrenati acesti jucatori si nu la selectia lor. Pana la urma, un stalp al lui Dinamo in ultimul an si jumatate, Vali Lazar, a scazut constant ca randament, dar in privinta potentialului sau e clar ca el exista. De regula, antrenorii platesc pentru astfel de situatii, Negoita a ales sa-l dea afara pe cel caruia nu i-a oferit sansa unei campanii de vara de transferuri. 

Plecarea lui Anghelache este un detaliu derizoriu in aceasta poveste. Singura explicatie pentru care el s-a gasit in aceasta ecuatie numita Dinamo in secolul 21 este legatura de rudenie cu Negoita, un fel de nepotism pe invers. Nu am o problema cu varsta domnului Anghelache, apreciez valoarea unor veterani precum Mircea Lucescu sau Sanmartean si Cernat, ca sa dau niste exemple la moda. La limita, nu as amesteca lucrurile nici daca ar veni vorba de securismul sau spionita cu care este asociat Anghelache in varianta comunista. Dar omul pur si simplu este o anecdota. Cine ii frunzareste un pic maldarul de carti scrise isi da seama de limitele acute ale spiritului autorului. Si-si da seama ce institutie glumeata este acest ASE care ar fi trebuit sa fie o scoala romaneasca de elita, dar care in fapt il are in palmaresul sau pe Hagi, il are drept profesor pe acest Doru Octavian Dumitru al catedrei care e Anghelache si care mentine in functie un miruit precum Sova.

Dinamo este un club privat. Asta este deja un mare merit intr-un campionat in care s-a spart conducta cu bani publici. Ionut Negoita poate face ce doreste la clubul sau. Doar ca, dupa prima impresie pe care o lasase la venirea in fotbal, nu m-as fi asteptat ca domnia sa sa se consacre ca un tip care trage brusc de sub picioarele colaboratorilor mochetele cu care si-a construit imperiul.