"Ma bucur doar ca nu mai simt durere!" Florian Ceafalau, despre cum sportul iti poate da totul, dar iti ia de fiecare data corpul
Opinii
Legenda culturismului a suferit o noua operatie.
Sunt peste 25 de ani de cand am inceput sa fac sport, si o mare parte din aceasta perioada am petrecut-o cautand sa devin cel mai bun la ceea ce fac. De peste 10 ani urmez si cariera de antrenor, incercand sa reusesc cu altii acolo unde nu am reusit eu.
Procesul de a deveni cel mai bun este unul extrem de complex, de greu, si, mai ales, este un proces induplicabil. Nu garanteaza nimeni ca iesi pe primul loc daca se repeta competitia. Maretia in sport este data de capacitatea de a veni pregatit la momentul potrivit, si de a castiga atunci cand ti se da ocazia. Ai o sansa la victorie si atat, istoria se scrie o singura data.
Pentru a deveni campion national ai nevoie sa investesti timp, bani si energie, de ore si ore de pregatire, indiferent de sportul despre care vorbim. Dar pentru a deveni campion european? Dar mondial? Dar pentru a deveni cel mai bun din toate timpurile in sportul pe care il practici, de ce este nevoie? Pe langa noptile tarzii si diminetile devreme, pe langa tineretea petrecuta la antrenamente, pe langa sacrificiile facute, esecurile suferite si ingropate inainte sa ne ingroape ele pe noi, este nevoie de ceva in plus.
Pentru a deveni cel mai bun din istorie in sportul pe care il practici, este nevoie ca destinul sa te aleaga. In ultimii ani, am fost martori la pierderea unor legende. Vorbesc aici despre sporturile de contact, pentru ca printre ele mi-am petrecut ultimul sfert de veac, ele m-au motivat, mi-au dat idolii in viata, m-au tinut pe linia de plutire in momentele grele si mi-au dat Steaua Nordului dupa care sa ma ghidez.
Desi nu am fost contemporan cu ei si nu le-am prins perioada de glorie in ring, am simtit un sentiment profund cand au murit legende ca Ramon Dekkers, Joe Frazier si mai ales Muhammad Ali. Un amestec de tristete, fascinatie si admiratie fata de niste oameni care au insemnat, la un momentdat, maximul in sportul lor.
O astfel de stea se stinge sub privirile noastre, in 2019. Ronnie Coleman, cel mai musculos om din istorie, cel care, alaturi de Arnold, au dus acest sport la nivelul urmator. Omul al carui poster a stat pe peretii a milioane de oameni, motivandu-i zilnic sa mearga la sala, sa manance mai sanatos, sa arate mai bine. Omul care a insemnat varful unei industrii cu totul, nu doar a unui sport.
Ronnie este, la doar 54 de ani, o ruina. Distrus de greutatile pe care le-a ridicat pentru a scrie istorie intr-un sport teribil de greu, la propriu si la figurat, Ronnie abia mai merge, abia vorbeste si este o ramasita trista a ceea ce a insemna candva cel mai musculos om din lume.
Am vazut un documentar recent cu el, in care era intrebat cata durere simte zilnic, pe o scara de la 1 la 10. Raspunsul a fost dureros de sincer: "10". Operatie dupa operatie, corpul lui Ronnie a inceput sa se deterioreze din ce in ce mai mult. Este sacrificiul platit de omul care, intre 1998 si 2005, nu a avut rival.
Ieri, Ronnie s-a operat iar. Hernie de disc la gat. A cata hernie? A cata operatie? Cuvintele spuse dupa interventie sunt sfasietoare. "Ma bucur doar ca nu mai simt durere". Va imaginati cum ar arata viata voastra daca ati simti o durere "de 10 pe o scara de la 1 la 10" in fiecare zi? Ati face sacrificiul asta pentru a deveni cel mai bun din istorie intr-un sport? Ronnie l-a facut si, cum spunea in documentar, l-ar face iar, chiar daca stie ce il va astepta.
Legendele sportului ar trebui sa traiasca pentru totdeauna. Sunt mai aproape de zeii din Olimp decat de mediocritatea in care se zbate omenirea. Insa timpul nu iarta pe nimeni iar sportul iti poate da totul, dar tot el iti va lua mereu corpul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
