Mai cu artag decat artarii. Mihai Mironica scrie despre lectia pe care nationala lui Iordanescu e obligata s-o invete din victoria fantastica a Romaniei la Cupa Mondiala de rugby cu Canada

Decat sa puna tot felul de imagini insipide pentru studiul video, selectionerul nationalei de fotbal, Anghel Iordanescu, ar trebui sa pregateasca meciul decisiv de peste doua zile cu Finlanda invitand jucatorii sai sa urmareasca cele doua eseuri formidabile pe care rugbystii romani le-au cucerit cu un extraordinar efort colectiv in finalul micii noastre finale de la Cupa Mondiala, cea cu Canada. Finaluta in care am aruncat lingura de lemn a grupei in terenul de tinta canadian.
 
Romania participa la Cupa Mondiala doar in virtutea faptului ca in tara noastra se practica rugbyul. In cel mai dezechilibrat sport de echipa, in care niciun plebeu nu poate visa sa patrunda in high-life, superba intruchipare a vechilor cluburi aristocratice exclusiviste din lumea anglo-saxona, Romania avea finala sa cu Canada de la clasa a treia a "Titanicului". Dar cat de frumos poate sa fie si la clasa a treia, cu acest minunat stadion de la Leicester, plin de suporteri care au gustat ceea ce a fost catalogata drept cea mai mare revenire intr-un final de meci din istoria Cupei Mondiale! Romania a fost condusa cu 15-0 si nu a existat in prima repriza. Fostul meu coleg, excelentul comentator de rugby Radu Constantin, chiar remarca in minutul 52 ca in sfarsit vedem un moment de rugby din partea echipei Romaniei. Am putut admira insa in acest final de meci un grup foarte unit al echipei noastre, care a reusit sa se trezeasca din pumnii celor doua eseuri canadiene si sa joace pe marile sale atuuri, forta gramezii si stiinta de a duce in terenul de tinta canadian baloanele jucate din out in apropierea butului advers. Totul valorificat si cu ajutorul transformeurului Vlaicu, si el revenit pe linia de plutire in repriza a doua.
 
Cand iti aduci un selectioner cu pedigree anglo-saxon, cand iti impurifici etnic nationala cu naturalizarile unor kinikinilai de la capatul lumii, te astepti totusi sa vezi selectionata noastra jucand mai modern. Romania vine parca din alb-negrul acelor transmisii de acum mai bine de un sfert de veac in care reuseam sa batem Franta, Scotia si Tara Galilor si nasteam legendele cu posibila noastra includere intr-un turneu al celor 5+1 natiuni. Rugbyul s-a schimbat enorm, a devenit mult mai dinamic, insa noi am ramas doar cu vana, nu si cu viteza si dexteritatea atacurilor pe trei sferturi.
 
Dincolo de limitele sale tehnice, nationala de rugby este totusi un exemplu tonic de etica a muncii intr-o tara in care driblarea efortului, a confruntarii, a muncii este un sport national. Mandri de stejarii nostri, dar poate ii mai altoim si cu un pic de flexibilitate la trunchiul lor cel solid.