OPINIE Marius Șumudică și amintirea lui Carlos Kaiser

Brazilian de loc din Porto Alegre, Kaiser semna, într-o veselie, contracte cu echipe serioase pe care le convingea că e un atacant prolific. Așa a ajuns la Botafogo, Flamengo sau Fluminense, ba chiar a prins și un contract în Franța, unde legenda spune că a fost primit ca o mare vedetă. 

Bilanțul golgheterului Carlos? Strigător la cer: zero goluri și zero meciuri în 13 ani. 

Marius Șumudică, precum Carlos Kaiser, are succese peste succese

Sud-americanul, pe numele său complet Carlos Henrique Raposo, avea o armată de prieteni care îi făceau lobby. Scouteri, „influenceri” ai vremii, fotografi și jurnaliști care îi dedicau ode și inventau articole despre cum Carlos Kaiser e un talent rar, un goleador pur-sânge.

Pe repede înainte, în anii 2020 suntem contemporani cu Marius Șumudică, antrenor român care la 53 de ani a pregătit deja vreo 25 de echipe. Poate 26, cine mai știe? Și precum Carlos Kaiser, Șumudică are succese peste succese, în toate colțurile lumii, dacă e să ne luăm strict după ce zice el și ce raportează oamenii apropiați lui.

Dat afară de Gaziantep, Șumudică a transformat concedierea într-o victorie de prestigiu. „Eu mi-am dorit să plec. Deja îi anunțasem pe cei de acolo în urmă cu ceva timp. Am decis să plec înainte de meciul cu Antalya. Am preluat această echipă după cinci etape cu 0 puncte. Dacă facem un clasament după aceste etape, suntem pe locul 14 din 20”, a spus „Șumi”.

Realitatea? Un pic diferită. Marius Șumudică a obținut o singură victorie în ultimele 11 meciuri și a plecat contestat de Turcia toată, de la suporteri până la presă și la antrenorii adverși. 

Șumudică nu e demis niciodată, mereu pleacă el

În pur stil Carlos Kaiser, Șumudică nu e la primul „triumf”. Dacă te duci la arhivă și iei la mână declarațiile lui, observi că tehnicianul care a desăvârșit sistemul tactic „grătarul” a avut succese peste tot unde n-a avut. La Al Shabab, la Al Raed, la Rizespor, la Malatya. Ba și mai în urmă, inclusiv la Concordia Chiajna, unde doar cei pe mână cu Chirilă nu i-au recunoscut valoarea. 

Când e la microfon, Șumudică susține nonșalant că el n-a fost demis niciodată, ci mereu a renunțat din proprie inițiativă, obosit și dezamăgit, în ciuda rezultatelor foarte bune. Mereu are oferte, mereu e căutat, iubit, apreciat.

Nici nu își iscălește bine demisia, că deja aleargă patronii după dânsul. Evident, așa „s-a întâmplat” și după ce a plecat de la Gaziantep. „M-au sunat două cluburi din Liga 1”, a spus „Kaiser”, când încă avea un picior în avion, că nici nu aterizase bine pe Otopeni.

Norocul lui Carlos Kaiser și ghinionul lui Marius Șumudică

Dacă ar fi antrenat în anii ‘90, probabil că Marius Șumudică ar fi avut deja circa 125 de cluburi în CV. Ce conducător n-ar fi vrut un așa tehnician învingător?! Ghinionul lui A1 cu A2 la limba portugheză e că trăim într-o eră în care informația circulă rapid și simplu.

Pe Carlos Kaiser nu puteai să-l verifici dacă a fost într-adevăr un star în Corsica. Credeai ce strigau el și acoliții săi, eventual îl puneai să țină „duble” pe picior și apoi îi aruncai pe masă un contract. Realitatea te lovea ceva mai târziu, când Kaiser simula accidentări, făcea gripă sau aducea „scutiri” false de la dentiști. Salariul îi mergea, anul se scurgea repede, după care brazilianul vâna următoarea „victimă”.

Din nefericire pentru Șumudică, azi e ușurel să iei la puricat presa din străinătate, chit că nu știi turcă, arabă sau portugheză. Sigur, „armata de lobby” încă ajută puțin, că cine știe cum alde Rotaru, Mititelu sau primarul din Voluntari își prind urechile când să dea „traducere” din turcă în română.

O rază de speranță încă există. Asemănările dintre Kaiser și Șumudică sunt evidente, dar la fel și deosebirile. Cum-necum, „Șumi” rămâne omul care a luat titlul cu Astra, i-a dus pe giurgiuveni prin primăvara europeană și a bătut-o de două ori pe West Ham. Sigur, demult, într-un fotbal pre pandemic, într-o vreme în care FCSB încă nu cucerise Corendon Cup. Dar ce-i al lui e-al lui.