Mihai Mironica scrie despre MECIUL SECOLELOR dintre Mayweather si Pacquiao: "Boxul în vremea eschivei"

Îmi şi imaginam fanii din NBA prezenţi în jurul ringului de la MGM Grand Garden Arena şi strigând ca la meciurile de baschet „defence”, „defence” în timp ce Pacquiao îl urmărea în ring pe Mayweather.

Nu cred că Mayweather este un colos de calibrul lui Ali, sunt aici de acord cu Mike Tyson, dar este probabil cel mai bun apărător din istoria boxului. Iar conceptul de „smart agressive” i se potriveşte perfect, Mayweather a contraatacat eficient, arătând că şi la 38 de ani păstrează rapiditatea loviturii cu care surprinde adversarul aflat pe urmele sale.

Inima lui Pacquiao, elementul care mi-a plăcut cel mai mult în acest meci, nu a putut răsturna însă cei 10 centimetri diferenţă la alonjă, cei 5 centimetri diferenţă la statură, detalii decisive în favoarea americanului. Pacquiao spune că aceste date nu l-au incomodat deloc pentru că în cariera lui a învins adversari şi mai înalţi. Dar aceia nu ştiau să folosească astfel de argumente precum Mayweather.

Pacquiao nu a reuşit să facă destul pentru a străpunge acest Stalingrad afro-american construit de Mayweather. Din când în când, filipinezul a declanşat faimoasa sa mitralieră atunci când reuşea să-l prindă într-un colţ pe rivalul său. Însă Pacquiao nu a fost suficient de imprevizibil, curajul ofensivei trebuie să conţină şi o doză consistentă de viclenie, de strategie, de forţă de străpungere a barajului.

Pacquiao este mai popular pentru că întotdeauna atacanţii vor fi cei mai iubiţi. I-a lipsit însă acel cal troian cu care să treacă dincolo de zid. Pacquiao n-a reuşit nci măcar să obţină titlul de adversar care l-a pus în cea mai mare dificultate pe Mayweather în cele 48 de meciuri pe care americanul le-a câştigat la profesionişti fără să sufere vreo înfrângere.

Lui Mayweather îi place să se compare cu Ali. Legenda anilor ’60-’70 a mers însă înaintea acestui meci pe Pacquiao. Această partidă a avut ceva din datele faimosului “Thrilla in Manilla” lui Pacquiao, cu spiritul de sacrificiu de atunci al lui Frazier trebuind să doboare argumentele fizice şi tactice superioare ale lui Ali. Dar după acest meci de la Las Vegas cei doi pugilişti au ieşit impecabili, mai lipsindu-le doar un pic de fond de ten pentru o şedinţă foto. În timp ce Ali şi Frazier s-au bombardat atunci, ca şi în alte întâlniri de-ale lor, mai rău ca-n filme. 

Din păcate pentru spectacolul din box, cei mai buni pugilişti ai ultimului deceniu, Mayweather şi Kliciko, şi-au construit dictatura în ring pe alonjă, pe defensivă, pe contraatac. Probabil imaginea concludentă cu care Mayweather va rămâne în istorie va fi cea în care, în cel mai tare meci al carierei sale glorioase, stătea cu pumnii închisşi peste faţă în faţa tirului lui Pacquiao şi, din când în când, îi spunea când filipinezul îşi mai trăgea sufletul: „nu m-ai atins”. Mayweather, nici tu nu m-ai atins la coarda sensibilă, pot să te apreciez, dar nu să te iubesc.