Mutu, Bute sau Halep, vedete in cinema? Mihai Mironica despre 'Un film inspirat din sport cum as vrea sa vad facut si-n Romania'

Mutu, Bute sau Halep, vedete in cinema? Mihai Mironica despre Un film inspirat din sport cum as vrea sa vad facut si-n Romania Opinii

Pe final de 2014 am facut cunostinta cu “The Fighter”, filmul cu o frumoasa poveste adevarata din boxul profesionist de cel mai inalt nivel. Probabil unora dintre voi va este cunoscut, nu este un film tocmai nou, a aparut acum 4 ani.

Despre “The Fighter” se spune ca este cel mai bun film cu o poveste din box de la “Raging Bull”, capodopera realizata de Martin Scorsese acum 35 de ani cu inegalabilul Robert de Niro in rolul turbulentului in ring si-n afara acestuia Jake La Motta, campion mondial la mijlocie in anii ’40. Unul dintre producatorii lui “The Fighter” spune ca a visat sa faca din acest film o productie care sa aduca aminte de franciza “Rocky”, cel mai popular boxing-movie din toate timpurile.

“The Fighter” nu este un film la fel de popular precum “Rocky” si nici la fel de intens precum “Raging Bull”, dar este un film briliant, care are pe afis doi mari actori, atat de complementari impreuna pe ecran, Mark Wahleberg si Christian Bale. Cu un rol mai complex din punct de vedere psihologic, Christian Bale a si castigat Oscarul pentru personaj secundar.

Acelasi Oscar pentru rol secundar, la feminin, l-a obtinut si Melissa Leo, actrita care a interpretat-o pe mama celor doi frati din “The Fighter”. Niciun film nu mai reusise de 24 de ani sa obtina ambele Oscaruri pentru roluri secundare.

“The Fighter” vine cu o portie dubla de drama pentru ca ne prezinta povestea a doi fosti mari pugilisti reali, fratii pe jumatate Micky Ward si Dicky Eklund. Primul a fost campion WBU si protagonist al unei trilogii faimoase in ring cu marele Arturo Gatti. Micky a fost de fapt ultimul adversar al lui Gatti inainte ca acesta sa boxeze cu Leonard Doroftei.

Una dintre infruntarile dintre Gatti si Ward a fost declarata “meciul anulu 2001”. Dicky, fratele mai mare, si-a trait momentul de glorie cand l-a trimis la podea pe Sugar Ray Leonard. De altfel campionul mondial Leonard are o aparitie in “The Fighter” la 32 de ani de la acel meci.

Filmul este despre glorie, dar mai ales despre decadere. Si despre forta de a te ridica din genunchi in ring si-n viata. Mark Wahlberg a fost sufletul acestui film, pentru el a fost un proiect pe care de multi ani dorea sa-l faca. A muncit luni de zile in sala cu antrenori de box, este foarte autentic in rolul sau in ring. Cumva destinul celor doi ii aminteste de povestea vietii lui, Wahlberg find si el dintr-o familie cu 9 copii, ajuns dealer de droguri bagat in puscarie care-si reface existenta prin rap si ajunge ulterior star la Hollywood.

Din pacate, nu vedem un astfel de film facut in Romania. Desi excelentii nostri regizori tineri sunt interesati de astfel de povesti din sport. Am fost in sala alaturi de Catalin Mitulescu, regizor al carui talent a fost recunoscut si la festivalul de la Cannes si care a si scris un scurt-metraj, “Lectia de box”,  la o proiectie a lui “Moneyball”, un alt film extraordinar inspirat dintr-o poveste reala din sport.

Destinele stralucitoare dar si tumultoase ale unor vedete din sportul romanesc precum cele ale lui Leonard Doroftei, Nicolae Dobrin, Ilie Nastase, Nadia Comaneci sau Adrian Mutu ar putea fi esenta unor filme-eveniment.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!