OPINIE / Ia banii si fugi! Ce placere e sa faci (si sa nu bagi) bani in fotbalul romanesc

Ionut Negoita se chinuie de 2 ani de zile sa scape de Dinamo, dupa ce si-a dat seama ca in fotbal nu e ca in afacerile cu hoteluri, imobiliare si ballroom-uri. Patronul lui Dinamo se plange ca e injurat, desi ar fi bagat 10-15 milioane de euro in club, contestatarii ii raspund ca poate a scos bani din club si ca oricum nu a avut rezultate. Asa ca pachetul majoritar de actiuni (51%) al celui mai titrat club in activitate din Liga 1 se vinde pe 1 leu plus datorii de aproximativ 2 milioane de euro, din care aproape jumatate sunt catre firmele lui Negoita. In realitate, clubul costa 5-600.000 de euro pe loc, plus niste datorii esalonate pe 1-2 ani. 

In mod normal, suma ar fi derizorie pentru un club cu asemenea pedigriu, dar doritorii lipsesc cu desavarsire, multi ascunzandu-se dupa o presupusa ambiguitate juridica. Insa, ciudata lipsa de cumparatori de la Dinamo a devenit un simptom acut al sportului si fotbalului romanesc, cu o lipsa cronica de implicare, tocmai a oamenilor care s-au imbogatit din sport, le stiu pe toate si ne indeamna sa consideram sportul drept o religie.  

De exemplu, pana sa fie clubul lui „de suflet” de vanzare, miliardarul Ion Tiriac dadea lectii de management sportiv pe unde prindea picior de jurnalist. Insa, acum, el nu e dispus sa plateasca 2 milioane de euro, cam valoarea a doua-trei dintre masinile sale de colectie, ca sa puna in practica ce a tot predicat in ultimii 30 de ani. Oricum, daca nu vrea sa bage bani intr-un domeniu mai putin cunoscut, pentru ca spune ca „din 22 de milioane de romani, eu sunt singurul care nu se pricepe la fotbal”, vedem ca aceeasi atitudine are si fata de tenis. Se vaita de ani de zile ca statul roman nu vrea sau nu poate sa ii construiasca o arena pe care sa isi organizeze turneul, mutat intre timp la Budapesta, si nu a infiintat sau finantat macar o scoala de tenis sau un club privat, desi prietenul Ilie Nastase a primit pe tava baza „Vointa”. Si constructia mult mediatizatelor obiective din nordul Capitalei (bazinul de inot din complexul rezidential „Stejarii”, patinoarul din Otopeni) au si ele o istorie mai nuantata. Tiriac se afla la conducerea Federatiei Romane de Tenis pentru ca a promis ca „pot face sa se miste acest angrenaj care este blocat de ani de zile”, desi Ilie Nastase si George Cosac, doi dintre apropiatii sai, au condus forul mult timp si au produs mai multe controverse decat performante. Pana sa o salveze pe Dinamo, proiectul sau de suflet a devenit cel al gradinitelor sportive olimpice particulare subventionate de la bugetul de stat si poate o sa aiba succes acolo.   

Mega-dinamovistul Mircea Lucescu ii trimitea camioane cu sfaturi lui Negoita din Ucraina, Rusia si Turcia, dar, cand a venit vorba sa bage bani, si-a mutat suportul afectiv catre Rapidul primarului Dan Tudorache. Familia lui „Il Luce” a incercat orice, de la afaceri imobiliare si fabrici de radiatoare la bere, pantofi si umbrelute, dar niciun ban nu s-a intors in fotbal, cel putin nu in mod cunoscut publicului. Lucestii au ajuns la a doua generatie care se realizeaza datorita fotbalului, dar probabil ca e ultima din moment ce s-au vazut cu sacii in caruta, iar nepotii si-au facut scolile prin strainatate si se indreapta cu avant spre alte domenii. Ne-am fi asteptat de la un monument al fotbalului romanesc, daca nu sa infiinteze un club sau o academie, care sunt poate prea costisitoare pentru suta lui de milioane, macar sa sponsorizeze o echipa de juniori sau un singur pusti talentat, lucru care i-ar fi fost la indemana.  

Mircea Sandu, Dumitru Dragomir si fratii impresari Becali, autocratii fotbalului romanesc din perioada 1990-2010, s-au pierdut si ei in ceata. Sandu e de negasit, pe fondul unor probleme medicale si a unor clinciuri cu DNA-ul, iar fiica sa s-a relocat la Monte Carlo, impreuna cu toata familia. Dupa ce i-a trecut glontul condamnarii pe la ureche, Dumitru Dragomir a ramas cu hotelul, ballroom-ul si vilele de vanzare, ridica blocuri si scrie carti si, din cand in cand, mai atata presa ca poate se intoarce in fotbal, dar ramane parerolog de profesie. „Eu am plecat de la coada vacii” si „fotbalul m-a facut om”, spunea des „Cornelone”, dar singura implicare efectiva in sport a ramas incurajarea nepotilor din tribuna, dintre care unul practica fotbalul si altul tenisul. Fratii Becali, care candva faceau legea in fotbalul romanesc cu al lor „asta inseamna sa fii mafiot”, lasa impresia ca s-au implicat activ cat a fost vorba de „cascaval”, iar dupa coliziunea cu legea au lasat-o mai moale.    

Dintre fostii mari jucatori, putini dau inapoi o bucatica din ce au primit. In afara de Gica Hagi, Gica Popescu si Razvan Rat, sunt putine cazuri de fosti fotbalisti care sa fie cunoscuti pentru ca sustin din propriile finante un club de fotbal, de profesionisti, de amatori sau de juniori, desi unii dintre ei au castigat de-a lungul carierei zeci de milioane de euro. Insa aproape toti stiu cum e cel mai bine sa procedeze Gigi Becali la FCSB (si alti patroni, actionari, finantatori), care o fi facut mai multe lucruri bune sau mai multe rele la viata lui, dar macar isi risca banii din conturi. 

Sigur ca fiecare face ce vrea cu propriile finante, nu trebuie si nu e normal intr-o tara democratica sa li se impuna oamenilor sa investeasca in ceva anume. Dar, in situatia actuala dificila pe care o traverseaza fenomenul, te-ai fi asteptat ca majoritatea covarsitoare a personalitatilor fotbalului romanesc sa dea o mana de ajutor, dar se intampla exact invers. Acum, ei nu sunt cu nimic mai prejos decat chibitii din Cismigiu, care discuta despre un meci intre o gura de cafea, un fum de tigara si o mutare pe tabla de sah. Pana acum 5-10 ani, se mai practica ca un fotbalist care ajungea la un anumit nivel sa doneze echipament, ghete de joc, plase de poarta, treninguri sau mingi pentru copiii care abia incepeau sa practice acest sport sau sa renoveze vestiare si terenuri de joc pentru echipele de unde plecasera. Insa, odata cu bani mai multi nu a venit o implicare mai mare, ci o nepasare mai apasatoare.