OPINIE | Cîrjan din Domnești, ajuns la Londra, strâmbă din nas când România nu-l primește cu covor roșu

OPINIE | Cîrjan din Domnești, ajuns la Londra, strâmbă din nas când România nu-l primește cu covor roșu Opinii

La 20 de ani și patru luni, vârstă la care în fotbalul occidental ești deja bun de bătut mingea cu băieții mari, Cătălin Cîrjan nu are bifat niciun meci la seniori. Zero apariții.

Tânăra speranță are câteva partide și ceva reușite la echipele U18 și U21 ale lui Arsenal, dar momentan marele său atu în România e că Ødegaard și Saka îi răspund la salut dimineața, înainte de antrenament.

Cîrjan, la fel ca fotbaliștii africani, nu vrea la națională decât la meciurile importante

Cotat la 250.000 de euro pe Transfermarkt, adică de vreo șase-șapte ori mai puțin decât, de pildă, Alexi Pitu sau Ștefan Târnovanu, Cîrjan e un puști care excelează la moral și încredere în sine. Ba chiar și-a creat un mic cult al propriei personalități. Se consideră cu stea în frunte și vrea să fie tratat ca un star pentru că, nu-i așa, Mikel Arteta îl mai cheamă uneori să se antreneze cu băieții ăia mari, ca să fie la număr.

Cîrjan din Domnești, ajuns între timp la Londra, s-a urcat pe un piedestal de unde își permite să se ia până și de Gică Hagi. Hagi care și-a permis să declare că nu acceptă ca „jucători români care au plecat în străinătate să uite că sunt români” și să-i îndemne pe jurnaliști să îi ignore. De acolo, de pe piedestal, Cătălin strâmbă din nas la amicalele cu Steaua și FC Argeș și nu vrea stagii de pregătire la Buftea.

„Ce stagiu de pregătire îmi putea oferi acea națională unde nu erau convocați nici măcar cei mai buni jucători de la categoria mea de vârstă, când eu mă antrenam cu echipa mare a lui Arsenal și urma să joc cu Chelsea și City?”, a declarat Cîrjan, într-un interviu pentru Playsport.

Probabil că puștiul care acum acuză conspirații peste conspirații ar veni la echipa națională doar la meciurile importante, la fel ca fotbaliștii africani. Sunt nenumărate cazuri de vedete cu mult aur la gât, de pe continentul negru, mai ales din Camerun, Coasta de Fildeș sau Nigeria, care refuză convocările de la partidele amicale sau din preliminarii, dar își aduc brusc aminte de națională când se apropie un turneu final sau vreun meci cu o forță mondială.

Puștiul răsfățat care suferă de mania persecuției

Ca orice puști alintat peste măsură, căruia impresarii și părinții i-au băgat în cap că e miezul, Cîrjan suferă și de mania persecuției. Simte că o întreagă Federație uneltește parșiv împotriva lui și îl cheamă la lot, exact ca pe calul târât la târg de stăpân doar să râdă lumea de el, numai ca să-l facă de râs. Că antrenorii gândesc tactica deliberat împotriva lui, doar ca să pice el prost în fața lumii.

„Eu nu am fost chemat acum la U21 pentru că sunt ultimele meciuri înainte de Euro și nu se dorește ca eu să fiu acolo. Sunt sigur că le-a fost teamă că, dacă vin acum și demonstrez că am valoare, s-ar putea să aibă probleme cu oamenii în momentul în care nu aș fi fost inclus în lotul final”, a mai zis băiatul care îi vede la față zilnic pe alde Gabriel Martinelli și Granit Xhaka .

Cîrjan l-a atacat fără regrete și pe Daniel Mogoșanu, selecționerul care i-a oferit totuși posibilitatea să joace pentru România. La U16, ce-i drept, dar până acum aceea rămâne singura selecție pe care o are la echipele naționale tânărul care împarte parcarea cu alde Ben White și Thomas Partey.

Poate că talent există în cazul lui Cîrjan, că nu l-o ține Arsenal pe acolo pentru că zice bancuri bune. Cu siguranță nu știm ce poate Cătă, pentru că meciurile de U18 și U21 ale lui Arsenal nu numai că nu se transmit publicului larg, dar le văd probabil doar rudele jucătorilor și suporterii fanatici. 

Talent însă avea și Vlad Dragomir, un alt voinic care a stat câțiva ani pe la Arsenal și ne era „vândut” drept viitor mare star planetar. Astăzi, după ce „tunarii” l-au trimis la plimbare, se bucură de soarele prietenos din Cipru, iar în timpul liber joacă la Pafos, încercând să-și relanseze cariera.

La 23 de ani nu e târziu.

Dar nici devreme. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!