OPINIE | Gabriel Chirea, despre cum s-ar fi descurcat nationala Romaniei la Euro 2020: "Fotbalul s-a schimbat si noi am ramas mult in urma"

Ce a sarit in ochi la Euro 2020 a fost ca aproape toate echipele, si toate cele care au inregistrat rezultate bune, stau excelent din punct de vedere fizic, atat ca gabarit (cu anomalia Spania, care are propriul stil de joc ultra-combinativ), cat si ca travaliu. Toate reprezentativele de (teoretic) nivelul nostru, calificate la Euro 2020, precum Ucraina, Macedonia de Nord, Tara Galilor, Finlanda, Cehia, Scotia, Slovacia, Rusia sau Ungaria, aleg jucatori inalti si puternici, in detrimentul mingicarilor de 1.65-1.70m, daca au de ales. Aleg fara remuscari "piatra", "betonul" si "caramida", in locul "diamantului", "briliantului" si "smaraldului". 

Iar daca au jucatori mai mici de inaltime, atunci ei sunt foarte agresivi la recuperare si disciplinati. Se pare ca avem o problema mare la nivel de selectie, incepand cu grupele de copii si juniori si pana la echipele din Liga 1, unde se prefera, in continuare, jucatori considerati mai tehnici si mai scunzi, in locul unor fotbalisti mai inalti, care sa fie ordonati din punct de vedere tactic si sa joace simplu. 

Jucatori ca Adam Szalai (193cm), Scott McTominay (193cm), Roman Yaremciuk (192cm), Joel Pohjanpalo (188cm), Milan Ristovski (189cm), Tomas Soucek (193cm) sau Kieffer Moore (197cm) ar fi considerati in Romania "plavani" si "lenti" si nu li s-ar acorda prea multa atentie. In locul lor ar fi alesi, probabil, jucatori de 170cm, care fac driblinguri pe sistemul "un metru in fata, doi in spate". Trebuie sa constientizam ca, in fotbalul actual, un jucator inalt sau foarte agresiv valoreaza mai mult decat un fotbalist scund si fentos, dar ineficient. Aceasta poate fi explicatia infrangerilor recente si naucitoare cu Armenia si Georgia, plus egalurile cu Irlanda de Nord.    

Ceea ce ne duce la a doua chestiune constatata, ca nu mai exista "pianisti" si "caratori de pian". La Euro 2020, si vedetele trebuie sa faca faza defensiva, sa alerge peste 10 kilometri pe meci, sa isi murdareasca echipamentul cu o alunecare si sa isi respecte la perfectie sarcinile tactice, pe ambele faze ale jocului. S-a putut constata ca un fotbalist, care nu face decent si faza defensiva, devine automat o ghiulea agatata de piciorul propriei echipe, ducand la pierderea meciului. 

Cel mai bun exemplu este cel al Ucrainei, unde Yarmolenko, Shaparenko sau Malinovsky, omologii unor jucatori din nationala Romaniei, precum Constantin Budescu, Ianis Hagi sau Dennis Man, fac un efort imens in asa-numitul "joc fara minge". In partidele echilibrate, in cele cu miza sau in cazul confruntarii dintre doua echipe apropiate ca valoare, faptul ca un jucator de atac inchide la timp un culoar, dupa ce s-a pierdut o minge, poate face diferenta dintre primirea unui gol sau tinerea adversarului in sah.

Nu in ultimul rand, la nationala noastra pare sa existe o veche problema de atitudine. Bisericutele si venirea la lot pentru pastrarea cotei si pentru prinderea unui transfer avantajos din punct de vedere financiar nu mai sunt acceptabile, daca vrem sa avem sanse reale de a ajunge la CM 2022 si Euro 2024. Orice jucator, oricat de important ar putea fi considerat, daca nu respecta indicatiile antrenorului, nu joaca simplu cand acest lucru e necesar, nu face efortul minim cerut sau nu paseaza in fata portii unui coechipier liber, doar pentru a trage el dintr-o pozitie imposibila, in speranta ca inscrie si se remarca, nu are ce cauta la nationala Romaniei.

Orgoliile, ambitiile personale si fuga dupa bani ar trebui suprimate, in folosul binele echipei, pentru ca ele ne-au dus la doar doua turnee finale de Campionat European, in ultimii 20 de ani. Daca nu e posibil, atunci mai bine chemi un jucator din campionatul intern, care vine la lot ca sa isi dea viata pe teren, decat unul plafonat, care a strans zeci de meciuri, fara sa invete ceva din ele.  

Text: Gabriel Chirea, contributor Sport.ro

Sursa foto: @EURO2020