OPINIE | Gabriel Chirea, despre motivul infrangerii din Armenia: "In urma cu sase luni, jucatorii lor se pregateau sa moara pentru tara"
Multi dintre jucatorii armeni, care au fost pe teren impotriva Romaniei, au fost mobilizati pentru razboiul din Nagorno-Karabah. Patriotismul lor nu se masoara dupa cat de tare canta imnul inaintea meciurilor.
Pe 27 septembrie 2020, Armenia a declarat legea martiala si mobilizarea totala a barbatilor cu varsta intre 18 si 40 de ani, pentru a fi gata sa lupte cu trupele azere in conflictul din Nagorno-Karabah. Varazdat Haroyan (28 ani), capitanul nationalei de fotbal, isi terminase contractul cu Ural Yekaterinburg (Rusia) si se afla in Grecia pentru a semna cu AEL Larissa. Oficialii clubului grec au anuntat ca nu il mai pot legitima pentru ca a fost chemat in Armenia pentru razboi. Haroyan nu a mai ajuns pe linia frontului, dar a fost bagat in garnizoana si a facut instructia pentru a fi gata de lupta, la fel ca alti sportivi profesionisti din Armenia.
Conflictul s-a incheiat oficial pe 10 noiembrie 2020, dupa mai multe zile de armistitiu, cu 4.000 de soldati armeni morti, 1.600 disparuti, 9.100 raniti, aproape 100 de prizonieri, plus alte cateva sute de civili morti si capturati si 100.000 de persoane dislocate din teritoriile ocupate. Haroyan a fost lasat sa plece din tara si sa semneze cu FC Tambov (Rusia), dupa anuntarea armistitiului, la inceputul lunii octombrie, iar din februarie 2021 joaca la Astana (Kazahstan). Pentru Armenia a fost un dezastru militar, economic si umanitar, pentru ca nu a putut face fata unei armate mai bine echipate, ajutate de mii de mercenari sirieni si de dronele turce, pierzand cinci municipii, patru orase, 286 de sate si intreaga frontiera dintre Azerbaidjan si Iran.
In timp ce sportivii si fotbalistii armeni erau inrolati in armata pentru a lupta intr-un razboi adevarat, cu tancuri, tunuri, rachete si drone militare, iar jucatorii de fotbal Levon Sevoyan si Liparit Dashtoyan mureau pe front, peste Marea Neagra, la 1.800 de kilometri distanta, sau mai departe, in tarile in care evolueaza, probabil ca grija principala a majoritatii internationalilor romani erau "bombele sexy". Unii dintre "tricolori" se gandeau ce tatuaj gangsta sa isi mai faca, altii erau la salon ca sa isi realizeze o tunsoare la moda sau un mani-pedi, cativa isi faceau o epilare totala sau incercau sa isi asorteze pantofii cu hainele in fata oglinzii. Poate ca unii se gandeau ce model de Mercedes sau BMW sa isi mai cumpere, ce domnisoare mondene sa incerce sa mai combine sau sa se laude despre cate milioane mai crede patronul ca valoreaza.
Armenia ne-a invins cu 3-2 si nu este o intamplare. Chiar au fost baieti de treaba, pentru ca au avut ocazii sa ne mai dea vreo cinci-sase goluri. Mai slaba pe hartie, cu jucatori de la insignifiantele Alashkert, Pyunik, Urartu, Noah sau Ararat si cu vedetele legitimate la Apollon Smirna, Astana, Rostov sau Krasnodar, Armenia are noua puncte si conduce grupa, dupa ce a invins Liechtenstein, Islanda si Romania. Singurul avantaj pe care l-a avut Joaquin Caparros fata de Mirel Radoi a fost ca in echipa lor exista barbati, care in urma cu sase luni se pregateau sa ia un glont in piept pentru tara lor si nu fac in pantaloni de fiecare data cand intra in adversar mai tare la ei sau dupa ce primesc un gol. In timp ce unii "tricolorii" simt ca ne fac o favoare pentru ca vin sa joace pentru nationala Romaniei si vor doar sa se remarce personal si sa isi ridice cota de transfer, armenii si-au aparat poarta cu trei randuri de transee si au luptat la baioneta, ca intr-o lupta adevarata. Acesta a fost singurul nostru dezavantaj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News