OPINIE Marius Șumudică are câteva defecte, dar are respectul meu pentru ajutorul dat fotbalului românesc
Opinii
Șumudică este unul dintre puținii antrenori români care nu este fricos să fie român la echipele străine.
Șumudică a transferat întotdeauna fotbaliști români la echipe unde a lucrat
De asemenea, este apreciat în lumea fotbalului pentru modul excelent în care "citește" jocul și poate schimba cursul unei partide care părea scăpată din mână și pentru abilitatea de a resuscita carierele unor jucători ieșiți din formă. Există și câteva lucruri negative pe care microbiștii din România le știu despre antrenor, precum suspendarea cauzată de punerea de pariuri ilegale sau temperamentul său coleric pe banca de rezerve, dar trebuie spus că Marius Șumudică mi-a câștigat respectul dintr-un alt punct de vedere.
Este unul dintre puținii antrenori români care a cerut mereu ca staff-ul său să cuprindă cât mai mulți compatrioți și a transferat întotdeauna fotbaliști români la echipele unde a lucrat. Spre deosebire de alți colegi de breaslă, precum cei din Liga 1, care strâmbă din nas la Regulile U21 și 5+6, sau stranierii Cosmin Olăroiu, Răzvan Lucescu și Laszlo Boloni, doar câteva exemple, care par să prefere jucători de orice altă naționalitate decât cei români, actualul antrenor al lui Gaziantep FK a întins întotdeauna o mână de ajutor fotbalului românesc, aflat într-un mare impas din punct de vedere al transferurilor în străinătate.
Olăroiu, Lucescu jr. sau Boloni, strategie inversă față de Șumudică
În condițiile în care s-ar putea să avem cei mai importanți jucători fără meciuri în picioare la Euro 2024, Șumudică a insistat pentru aducerea și introduce regulat în teren patru "tricolori" care ar putea prinde lotul pentru turneul final din Germania. Antrenorul și-a pus obrazul, cum se spune, pentru Florin Niță, Alexandru Maxim, Deian Sorescu și Denis Drăguș, deși putea foarte bine să își umple echipa de spanioli, portughezi și sârbi, cum face Lucescu jr. în Grecia, să transfere aproape exclusiv jucători africani, precum Boloni la Metz, sau să insiste pentru aducerea de brazilieni, ca Olăroiu la Sharjah.
Unii vor spune că fotbalul și naționalismul nu ar trebui combinate, dar majoritatea antrenorilor români par mai catolici decât Papa. Iar faptul că am ajuns să fim extaziați că Drăgușin e jucător de lot la o echipă care a fost ultima dată campioană în Anglia în 1961 sau că Moldovan s-a lipit de banca de rezerve la Atletico e și pentru că antrenorii români, în rarele ocazii în care au prins contracte la echipe decente, au preferat să facă invers decât Șumudică.
Stanciu și Chipciu au făcut față cu brio la Anderlecht, într-o echipă cu Youri Tielemans, Leander Dendoncker, Dodi Lukebakio, Alexis Saelemaekers sau Dennis Praet, dar câteodată contează să ai și un aliat în club și să nu fii făcut țap ispășitor la cea mică greșeală, în fața presei, fanilor și a jurnaliștilor, care nu par să aibă un respect deosebit pentru fotbalul românesc, așa cum noi avem pentru jucătorii străini din Liga 1. Așa că Șumudică are respectul meu pentru că nu îi este frică să se prezinte ca român și să se bazeze pe fotbaliști români.
Text și foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
