OPINIE | Sunt domnii Iohannis, Ciucă și Novak oameni serioși sau doar politicieni ipocriți?  

OPINIE | Sunt domnii Iohannis, Ciucă și Novak oameni serioși sau doar politicieni ipocriți?   Opinii

Cătălin Chirilă a cucerit o medalie de aur istorică la Campionatele Mondiale. Va primi 100.000 de euro, Ordinul Naţional "Steaua României" și o primire la Salonul Oficial de la Otopeni?
 

La finalul lunii iunie, David Popovici (17 ani) a cucerit medaliile de aur la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta, în probele de 100 și 200 de metri liber. Entuziasmați că pot călări un val de popularitate nemuncită, în ciuda unui ocean de nerealizări și de neîncredere, Klaus Iohannis (președintele României), Nicolae Ciucă (prim-ministrul României), Eduard Novak (ministrul Sportului) și alți politicieni români au acaparat rapid discursul din jurul performanței acestuia.

Deși ar fi fost logic și de bun-simț să anunțe investiții în bazine de înot, strategii de dezvoltare pentru sport și să lase companiile private să îi propună lui Popovici contracte publicitare bănoase, politicienii i-au acordat Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, l-au premiat cu suma de 200.000 de euro din Fondul de rezervă al Guvernului și l-au sufocat cu o afecțiune falsă, inclusiv la sosirea pe Aeroportul "Henri Coandă" - Otopeni, unde a fost așteptat la Salonul Oficial. Cum nimănui nu i s-au părut deplasate deciziile și comportamentul conducătorilor, s-a lăsat de înțeles că performanțele identice vor fi premiate în mod asemănător.

În ultimele zile, Cătălin Chirilă (24 de ani) a câştigat două medalii la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint și Paracanoe de la Halifax, Canada (aur la canoe simplu 1000 m / argint la canoe simplu 500 m). Performanța acestuia este la fel de importantă ca a lui Popovici, dacă nu mai importantă, pentru că este prima medalie de aur în proba de C1-1000m pentru România, din 1986 încoace, când Aurel Macarencu se impune la Montreal, asemenea rezultat prestigios mai fiind reușit doar de legendarii Ivan Patzaichin (1973 şi 1977) şi Simion Ismailciuc (1963).

Cum spunea și marea spadasină Ana Maria Popescu (Brânză), "ce a făcut David nu mai are sens să discutăm. Au curs râuri de cerneală, e minunat. Suma putea să fie și dublă, putea să mai aibă și un zero în plus, nu contează. Ideea e că s-a creat un precedent. Sunt foarte curioasă acum ce s-ar întâmpla dacă la un alt sport un sportiv va veni cu medalii de aur, pentru că acum încep competițiile de obiectiv la sporturile olimpice, Campionate Europene, Campionate Mondiale".

Acum, Chirilă trebuie să primească cel puțin aceeași sumă de bani (100.000 de euro), "Steaua României" și o primire cu flori și oficiali, la fel ca Popovici, pentru că vorbim de două sporturi relativ asemănătoare, atât ca grad de dificultate cât și ca relevanță pentru iubitorii de sport din România. În caz contrar, conducătorii României, care nu par capabili să prezinte o strategie coerentă pentru acest sector de activitate sau pentru vreun domeniu, în general, se trădează ca fiind ahtiați după publicitate obținută facil și neinteresați, în esență, de promovarea valorilor, de starea actuală sau de progresul sportului românesc. Cred că intuim cu toții ce se va întâmpla. 

Text - Gabriel Chirea, contributor Sport.ro

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!