OPINIE / Ultimul sezon ca arbitru al lui Alexandru Tudor: "Pierdem apostolul cartonasului rosu si preotul penalty-ului"

De Gabriel Chirea:

Tudor a debutat in Liga 1 pe 15 mai 1999, cand a condus un meci dintre "U" Craiova si "U" Cluj. A fost inclus, in martie 2001, pe lista arbitrilor FIFA si, in noiembrie 2008, a debutat in Liga Campionilor, conducand un meci dintre FC Barcelona si FC Basel. El are aproape 350 de meciuri conduse in prima liga din Romania, fiind recordman national la acest capitol.

De-a lungul timpului, ne-am dumirit ca, in zilele lui mai bune, arbitrul bucurestean tanjeste sa fie un superstar de cinema (de unde si supranumele "Brad Pitt"), un calugar evlavios al fotbalului, un justitiar "undercover" sub steagul Regelui Cartonas, un procuror al Zeului Fault (de profesie este jurist) si un impatimit al atletismului, dar, in majoritatea datilor in care a condus meciuri, a fost considerat, daca nu un sabotor al meciurilor din Liga 1, macar o "talpa" pusa pe glezna fotbalistilor.

Te-ai astepta ca, la aproape 20 de ani de cand a debutat ca "central" in Liga 1, stilul de arbitraj al lui Tudor sa se fi imbunatatit considerabil si continuu si sa ofere niste prestatii demne de renumele si de experienta sa. Poate ca daca facem o comparatie cu decada 2005-2010, cand devenise o "mitraliera" de cartonase galbene si rosii, eliminari de antrenori si erori gravissime care au influentat rezultate, ceea ce ne ofera astazi este o apa de trandafiri intr-o zi de vara.

Insa, dupa aproape doua decenii de fluierat pe stadioanele romanesti si straine, cativa l-ar putea acuza ca a fluierat a paguba. Altii l-ar putea suspecta ca nici macar nu ii place fotbalul cu adevarat, luandu-se dupa stilul preventiv pe care l-a promovat in arbitrajul romanesc si care are numerosi adepti printre "centralii" din generatiile mai tinere. De altfel, e greu de explicat fascinatia pe care au dezvoltat-o, rand pe rand, sefii CCA, observatorii de joc, jurnalisti si unii colegi pentru un arbitru, pe care, daca il dezechipezi de costumul strident al arbitrului-vedeta si ii analizezi strict prestatiile din teren, e greu sa il deosebesti de confratii demonizati.

Cu ce s-a remarcat Tudor, altfel un om agreabil si echilibrat in afara dreptunghiului de iarba? E simplu: oprirea jocului la aproape fiecare duel fizic dintre jucatori, care a dus la o fragmentare a ritmului meciurilor greu de egalat in vreun campionat european; un sir de erori inexplicabile care ii brazdeaza cariera ca niste margele insirate pe un fir de ata, dar care nu i-au adus niciodata suspendari serioase, spre deosebire de alti colegi de breasla; o atitudine teatrala si, uneori, dictatoriala in relatia cu jucatorii, care ar putea fi rezumata de expresia "gura mica si joc de glezne, ca unde loveste (fluiera) Sandu creste"; un creuzet in care se topesc avertizari, eliminari, acordari sau neacordari de penalty-uri, care a produs o pilula amara pe care toti microbistii romani au inghitit-o la un moment dat; o stare de iritare si crispare pre-meci, meci si post-meci, care se simte in vestiare, birouri si tribune, si care nu poate fi egalata de delegarea vreunui alt arbitru roman.

In urma cu un an, cand a ajuns la limita de varsta pentru a arbitra, 45 de ani, Alexandru Tudor a facut solicitarea pentru prelungire. Insa, in sezonul 2017-2018, el a fost delegat la putine meciuri, la si mai putine derby-uri (spre deloc), si a facut ceva ce nu mai facuse in cei aproape 20 de ani de cariera: si-a cerut concediu in mijlocul campionatului, pentru a merge intr-un pelerinaj cu familia in Israel. In aceasta vara, daca Tudor decide sa atarne fluierul in cui, fotbalul romanesc isi va pierde apostolul cartonasului rosu, preotul penalty-ului si avocatul fluierului, dar isi va recupera cateva dintre actiunile la purtator folosite in arbitraj in ultimii 19 de ani.