"Regele a sangerat" Florian Ceafalau despre meciul lui Anthony Joshua de aseara si decizia controversata a arbitrului
Anthony Joshua l-a invins prin TKO pe Carlos Takam si si-a aparat centurile mondiale.
Boxul este un sport care renaste, fara doar si poate. Trecut de era Mayweather, sportul nobil cu manusi isi cauta regele, omul care sa atraga toata planeta la televizor atunci cand urca in ring, si pare ca l-a gasit in persoana lui Anthony Joshua, cel care l-a rapus pe fostul rege al greilor, Wladimir Klitschko, in primavara acestui an.
Meciul dintre Joshua si Wlad a fost tot ceea ce iti poti dori de la un meci de box. O adevarata drama pusa in ring de doi colosi, leul batran care nu si-a spus ultimul cuvant si care voia sa isi continue cei 10 ani de dominatie, si leul tanar care avea sa demonstreze ca el este noul rege al junglei. Meciul s-a terminat cu victoria prin KO a lui Joshua, dupa ce britanicul a supravietuit "ca prin minune" timp de 3 runde.
Am spus si dupa acel meci si o repet acum. Joshua este departe de a fi un boxer complet iar meciul cu Wlad, datorita victoriei spectaculoase, i-au acoperit gaurile evident pe care le are. Insa hype-ul generat de victoria cu Wlad a fost disipat in mare masura de meciul de aseara.
Necunoscutul Carlos Takam a reusit sa il tina in picioare 10 runde pe Joshua, pana cand a intervenit, foarte discutabil, arbitrul. Takam nu doar ca a expus incapacitatea lui Joshua de a face KO un adversar clar inferior, ce parea cu 20cm si 30kg mai mic decat el, ci a aratat ca victoria lui Joshua cu Klitschko i s-a datorat in mare parte lui Klitschko.
Sigur, se poate spune ca Anthony a boxat usor cu Takam, cel care a acceptat meciul cu doua saptamani inainte, dupa ce Pulev s-a retras. Dar chiar si asa, a fost evident ca dupa runda 2-a, cand Takam i-a rupt nasul cu o lovitura de cap, atunci cand a incercat sa il faca KO, nu a reusit. Ba mai mult, in rundele a 8-a si a 9-a meciul intrase intr-o monotonie specifica meciurilor slabe. Ca sa nu zic luptatorilor mediocri.
Norocul lui Joshua a fost o serie bunicica in runda a 10-a, la care arbitrul s-a simtit responsabil de sanatatea lui Takam si a intervenit intr-un moment in care acesta din urma nu era nici macar ametit. Sigur, se poate lua in calcul ca Takam incasase ceva pe durata meciului si fusesera 5-6 lovituri la rand, insa vorbim de un meci de titlu mondial si runda a 10-a. Ii inteleg frustrarea lui Takam si inteleg criticile fanilor care spun ca a fost o interventie inutila. Personal nu cred ca putem acuza arbitrul prea mult insa nici nu cred ca il acuza nimeni daca mai lasa meciul sa continue.
Concluzia era aceeasi insa, indiferent daca meciul se termina la decizie sau nu. Joshua a aratat ca este vulnerabil. Un Fury in forma, un Wilder, chiar si un Wlad la 40 de ani, l-ar fi detronat aseara pe AJ, iar Pulev sau Ortiz i-ar fi pus probleme mari. Englezul are cu siguranta carisma si skill-urile necesare sa devina regele incontestabil al boxului dar e cale lunga pana acolo. Ma bucur insa ca are acel "factor X" ce atrage oamenii in fata televizorului. Boxul are nevoie de Joshua.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News