"Romanii din Pantheon" Mircea Lucescu si Hagi, elogiati in cea mai tare emisiune dedicata Champions League! VIDEO
Un principiu fundamental in jurnalism postuleaza ca "o stire rea este o stire buna". Este demonstrat de-a lungul timpului ca cele mai prizate stiri de catre public sunt cele cu continut negativ.
Dupa atata negativism de mare audienta care a inundat media din Romania in ultima vreme, va propun sa degustam un pic de bine. Doua varfuri cum probabil nu vom mai avea in fotbal timp de cateva generatii au fost omagiate din nou in lumea selecta a sportului-rege.
Magazinul Champions League, difuzat in fiecare saptamana de sport.ro, l-a avut in prim-plan in ultima sa editie pe Mircea Lucescu. Programul in care sunt invitate cele mai mari personalitati ale prezentului si trecutului fotbalului, l-a luat pe Lucescu intr-o calatorie care a durat de la Mondialul din '70, acolo unde a fost capitan al nationalei Romaniei, pana la provocarea urmatoare din Champions League, meciul cu Real Madrid.
Cariera acestui Leonardo da Vinci al fotbalului nostru ne este binecunoscuta. Dincolo de trofee, de mari batalii, raman in urma lui Lucescu in primul rand marile destine pe care el le-a conturat. Unul dintre cei mai fascinanti jucatori din istoria moderna a fotbalului, Andrea Pirlo, povesteste cum a fost luat la 15 ani de Lucescu si pus sa se antreneze cu seniorii. Pirlo vorbeste despre pasiunea lui Lucescu, cel care facea 2-3 antrenamente pe zi cu viitorul geniu al fotbalului.
Dar, dincolo de pasiune, Pirlo a tinut sa remarce "ideile fantastice" cu care Lucescu venise in acea academie de top a universului fotbalistic care era campionatul italian in anii '90. Daca as construi fotbalistul ideal, creierul ar fi al lui Pirlo. Si cand un astfel de fotbalist cerebral vine si povesteste despre "ideile fantastice" ale lui Lucescu...
Diego Simeone este unul dintre antrenorii de top ai lumii. Ce a reusit el cu o echipa de plan secund cum este Atletico Madrid este absolul uluitor. Simeone este cotat la cel mai inalt nivel, este considerat un posibil inlocuitor al lui Mourinho la Chelsea. Argentinianul a lucrat cu Lucescu la Pisa si Internazionale si spune ca ii va ramane mereu recunoscator romanului.
Simeone a povestit cum, la 20 de ani, proaspat venit din Argentina in Europa, se simtea foarte stingher la Pisa. Lucescu a stiut ca tanarul Diego are nevoie de ajutor si in afara terenului pentru a se dezvolta ca fotbalist si a inceput sa-l invite la el acasa pentru a lua cina impreuna cu cuplul Lucescu. Simeone a tinut sa sublinieze ca un mare antrenor nu ii arata unui jucator doar ce trebuie sa faca pe teren si ca astfel de detalii conteaza enorm.
Unul dintre ceie mai interesanti fotbalisti actuali de pe piata europeana, Alex Teixeira, autor a 20 de goluri in primele 21 de partide din acest sezon, povesteste si el cat de mult l-a ajutat Lucescu sa se dezvolte de la adolescentul adus din Brazilia la fotbalistul care nu mai are niciun complex indiferent de adversar. Probabil brazilianul va fi urmatorul star crescut de Lucescu la Sahtar pentru elita fotbalului european dupa Douglas Costa de la Bayern, Fernandinho de la Manchester City, Willian de la Chelsea, Luiz Adriano de la Milan, Mktarian de la Borussia Dortmund...
Si, nu in ultimul rand, despre impactul pe care l-a avut Lucescu asupra dezvoltarii unui urias fotbalist a vorbit Hagi. Cel care a povestit despre cum a fost titularizat de marele antrenor la numai 19 ani la EURO impotriva vicecampioanei lumii de atunci, RFG, dar si despre cearta pe care a incasat-o de la Lucescu la pauza acelui meci si despre care spune ca i-a prins tare bine ulterior.
Si astfel am ajuns la cel de-al doilea nume urias al fotbalului nostru, Gica Hagi, omagiat acum inca o data intr-un mod cum nu stiu daca voi mai auzi despre un alt fotbalist roman in viata mea. Hagi a fost plasat de una dintre cele mai prestigioase publicatii din lumea fotbalului, FourFourTwo, pe locul 6 in topul celor mai buni decari din toate timpurile. In jurul lui Hagi sunt numai nume dintr-o alta dimensiune precum Maradona, Ferenc Puskas, Pele, Roberto Baggio, Platini, Zico, Messi...
Hagi a fost absolut fabulos si nu exista pentru mine privilegiu mai mare ca fan al fotbalului decat sa fi trait in epoca lui si sa fi crescut cu golurile sale de la mijlocul terenului marcate pentru Farul, sa fi admirat momentele de magie realizate in Supercupa Europei pentru Steaua, sa fi visat pe golurile sale de la Mondialul american, sa fi cazut in extaz pe stadionul din Istanbul la cel mai frumos gol din istoria Champions League asa cum a fost catalogat chiar de UEFA, cel izbutit de Hagi cu Monaco...
Lucescu si Hagi. Doua legende carora aristocratia fotbalului mondial le ofera cele mai frumoase complimente. Pentru asa ceva nu exista bani, servicii de PR, relatii. Pentru asa ceva exista doar geniu si o munca uriasa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News