OPINIE Școala română de antrenori trebuie reformată. Ar trebui să fie prioritatea FRF pentru viitorul apropiat

Faptul că echipa națională este antrenată de Mircea Lucescu (79 de ani), că sectorul tehnic al FRF este condus de Mihai Stoichiță (70 de ani), iar veteranii Gică Hagi, Dan Petrescu, Dorinel Munteanu, Eugen Neagoe, Emil Săndoi, Marius Șumudică, Ioan Sabău sau Mircea Rednic nu sunt puși în dificultate în Liga 1 de o generație mai tânără reprezintă o dovadă a faptului că la Academia Națională de Fotbal nu se lucrează corespunzător. 

Gentrificarea nu ajută dezvoltarea

De altfel, la momentul actual, nu există în prima divizie decât un antrenor sub 40 de ani, Mehmet Topal (38 de ani), și alți cinci sub 50 de ani, Marius Măldărășanu (49 de ani), Adrian Mihalcea (48 de ani,) Zeljko Kopic (47 de ani), Valentin Suciu (43 de ani) și Elias Charalambous (43 de ani). Într-un fotbal mondial aflat într-o continuă schimbare și cu inovații tehnologice și tactice permanente, gentrificarea nu aduce niciun beneficiu, deși la noi se pună încă accent aproape exclusiv pe "experiență". 

Federația Română de Fotbal a rezolvat parțial problema promovării juniorilor și bazei de selecție pentru loturile naționale, prin implementarea regulilor de vârstă la nivelul primelor trei divizii. Acum ar trebui să își îndrepte atenția către reformarea sectorului tehnic, pentru că niciun progres viitor nu se poate face fără educatori și profesioniști de înaltă calitate pe banca tehnică, indiferent dacă e vorba de echipe de seniori sau de juniori.

Școala de antrenori acceptă și gratifică cu precădere foștii mari jucători

În primul rând, avem o problemă majoră, în sensul că școala românească de antrenori e construită pentru a accepta și gratifica cu precădere foștii mari jucători, indiferent dacă au studiile sau calitățile necesare pentru această meserie. De multe ori aceștia își iau licențele preventiv și nici nu profesează, ocupând locul altor posibili antrenori fără predigriu de fotbalist. Așa cum aveam în trecut o problemă cu aria de selecție restrânsă în privința jucătorilor, așa avem acum una cu numărul mic de antrenori din care să se ridice elite. 

Rezultatul e că nu avem niciun antrenor tânăr de foarte mare calitate, care să nu fi excelat ca jucător, precum Julian Nagelsmann, Francesco Farioli, Frank Schmidt, Sebastian Hoeneß, Vasco Seabra, Robert Klauß, Pepijn Lijnders, Christian Ilzer, Fabian Hurzeler, Pierre Sage, Carles Martinez Novell, Rik De Mil, Claudio Giraldez, Manolo Gonzalez sau Will Still. În România, dacă nu ai fost internațional sau nu ai jucat la o echipă cu nume, ți se reproșează și faptul că ai o părere, nu doar că nu poți deveni antrenor. Și asta deși fotbalul jucat și fotbalul antrenat au destul de multe paliere diferite, iar foștii jucători deveniți antrenori au adus "performanțele" în care ne scăldăm în prezent. 

O altă problemă majoră este mediul de lucru din fotbalul românesc

De asemenea, din cauza nivelului slab de pregătire al antrenorilor de la nivel de juniori, mulți fotbaliști români ajung la echipele de seniori cu niște carențe sportive, comportamentale și fizice uriașe, cu o atitudine sfidătoare față de colegi și staff sau, dimpotrivă, cu o încredere foarte scăzută față de propriile calități și față de potențialul lor profesional. Așa se face că jucătorii ajung să intre pe mâna unor antrenori precum Gică "Regele Fotbalului Românânesc" Hagi, Dorinel "Hauptsturmfuhrer" Munteanu, Dan "Angry Badger" Petrescu sau Mircea "Mister Mercato" Rednic, care au fitilul scurt, îi domină autoritar, îi înjură, îi iau direct de guler sau îi schimbă ca pe șosete (Da, au câștigat titlul și Cupa României, dar vedeți în ce circumstanțe și cât de importante sunt acestea în imaginea de ansamblu a fotbalului european).

În sfârșit, o altă problemă majoră este mediul de lucru. Fotbalul românesc este dominat de "patroni", "finanțatori" sau "acționari", de multe ori aciuați din cele mai dubioase cotloane ale societății, care aduc cu ei un spectru de obicieiuri îndoielnice, de la țepe financiare și amenințări interlope la fițe de boiernași și falimente bănoase pentru ei. Nici reprezentanții unor instituții de stat care finanțează echipele de fotbal nu sunt mai de Doamne-ajută, în multe cazuri directorii și primarii fiind mai tirani și mai needucați din punct de vedere sportiv și social decât milionarii de carton și de drepturi litigioase.

E greu să atragi în domeniu oameni de calitate - genii, vizionari sau reformiști, dacă media mandatului unui antrenor e de trei-șase luni, iar cei care îți analizează munca au cu o clasă mai mult decât trenul. Reformarea domeniului durează, dar modul de formare al antrenorilor și mediul de lucru toxic actual nu pot să aducă nimic constructiv. 

Text și foto - Gabriel Chirea