"Cand diferentele rasiale sunt subiect de umor, nu de dusmanie!" Mihai Mironica despre cum se imparte America

As vrea sa ofer si perspectiva mea data de experientele care le-am trait acolo, incununata de cea la un urias eveniment sportiv.

Am fost de multe ori in America, pe Est, pe Vest, in Centru. Este tara mea preferata din lume. Am fost in New York, Los Angeles, San Francisco, Chicago, Washington, Philadelphia, Boston, Las Vegas, Phoenix. Am batut tara “la pas”, cu masina, mii de km, prin tot felul de cotloane, zone “rurale’ din Arizona, Pennsylvania, Maryland, Utah, Nevada, California, New York, New Jersey, Illinois, New England. Am interactionat cu albi, negri, amerindieni, asiatici. Am interactionat cu politia. Nu am vazut nicaieri rasismul care ar fi “sistemic”. Am avut de-a face cu oameni amabili, prietenosi, corecti, saritori si, sigur, extrem de diferiti cultural. Pentru o tara cu un “rasism sistemic”, il tin foarte bine ascuns. Nu am reusit sa-l zaresc pe nicaieri.

Da, am vazut diferente culturale uriase. Am fost la meci de fotbal in New England intre Roma si Liverpool, nu am zarit vreun negru prin tribune. Am fost la Opera din New York, nu am zarit un negru printre spectatori. Am fost la concerte U2 sau Coldplay in Illinois si New Jersey, nu am vazut negri prin public. Exista evenimente pentru albi si altele pentru negri pur si simplu datorita/din cauza unei arhitecturi culturale construite in timp. E o chestiune de optiune.

Cel mai mult m-a impresionat lucrul acesta la US Open. Trenul cu care mergeam in Queens, locul unde e complexul de tenis, era plin de negri si hispanici. Albii erau minoritari si mai toti coborau la statia pentru Flushing Meadows, unde are loc turneul. Nu vedeam un negru sa mearga la turneu. Desi arena principala din complex poarta numele lui Arthur Ashe, fost mare jucator negru de tenis. Nu conta nici ca surorile Williams erau atunci la apogeu. Dar si cel mai mare “entertainer” pe care l-am vazut in complexul de la Flushing Meadows era o doamna de “culoare” care ne verifica biletele, foarte prietenoasa, comunicativa, expansiva, cu un umor genial.

Si cel mai relevant dialog pe care l-am avut din aceasta perspectiva. Cand am ajuns prima oara in America, eram foarte stresat inainte de dialogul cu ofiterul de la intrarea in tara. Stiam ca, daca i se pare ceva suspect, iti poate refuza intrarea chiar daca esti in regula cu actele. Era un ofiter negru. M-a intrebat ce caut pe acolo. I-am spus ca merg la US Open. M-a intrebat cu cine tin si i-am spus ca nu am niciun favorit ca e saptamana a doua si nu mai e in cursa niciun jucator din tara mea. E o poveste de dinainte de era Halep. Asta i s-a parut dubios ofiterului si deja atmosfera devenise cam rece intre noi. Si atunci am zis s-o detensionez si l-am intrebat cu cine tine el la US Open. Iar ofiterul negru mi-a raspuns genial: “Do I look like a tennis fan”? “Arăt eu a fan de tenis”?

Cred ca prin umor, detasare, inteligenta, toate diferentele culturale, de perceptie pot fi atenuate. Oamenii sunt diferiti, dar tocmai aceasta diversitate aduce un farmec in plus societatii. Nu cred ca trebuie sa militam pentru uniformizare. Nu cred ca trebuie sa ne placa tuturor tenisul. Cred ca trebuie sa impartasim cu totii o singura “pasiune”, cea a respectului pentru cei cu care interactionam.