CSM Oradea a învins formaţia Waspo 98 Hannover (campioana en-titre a Germaniei) cu scorul de 10-9 (4-2, 0-2, 3-2, 3-3), miercuri seara, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'', într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin (LEN Champions League).
Cu acest succes, CSM Oradea este favorită la ocuparea locului al doilea la final şi calificarea în sferturile de finală. Cert este că România va avea o reprezentantă în sferturile competiţiei.
CSM Oradea, clasată pe locul al treilea în ediţia trecută a Superligii Naţionale, a fost condusă o singură dată de Waspo, cu 8-7.
Ivan Gusarov, omul care a adus victoria lui CSM Oradea
Ivan Gusarov a marcat golul victoriei, oaspeţii ratând ultimul atac prin Niclas Schipper.
Filip Gardasevic şi Levente Vancsik au marcat câte 3 goluri pentru orădeni, iar Tiberiu Negrean şi Ivan Gusarov au reuşit câte 2 goluri.
Pentru oaspeţi au punctat Luka Lozina (3 goluri), Niclas Schipper, Lukas Kuppers, Antonio Buha, Nikola Milardovic, Hrvoje Benic şi Mark Gansen (câte un gol).
În celălalt meci al grupei, CSA Steaua a fost învinsă la Bucureşti de VK Novi Belgrad cu 15-8.
Clasamentul și programul grupei în care CSM Oradea și Steaua sunt adversare
VK Novi Belgrad conduce în clasament, cu 12 puncte, urmată de CSM Oradea, 8 puncte, CSA Steaua, 3 puncte, Waspo 98 Hannover, 1 punct. Primele două clasate se califică în sferturile de finală.
În ultimele două etape vor avea loc meciurile: VK Novi Belgrad - CSM Oradea şi Waspo 98 Hannover - CSA Steaua, pe 20 noiembrie, şi CSM Oradea - CSA Steaua şi Waspo 98 Hannover - VK Novi Belgrad, pe 4 decembrie.
Info: Agerpres
Foto: CSM Oradea Polo - Oficial