CSM Oradea a fost repartizată într-o grupă cu FTC Telekom Budapesta, deţinătoarea trofeului, RN Savona şi Zodiac CNA Barceloneta, miercuri, la tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, efectuată la Zagreb.
CSM Oradea, care a încheiat sezonul trecut pe locul al treilea în Superliga Naţională, a realizat cel mai bun rezultat din istoria participărilor sale în cupele europene, devenind prima echipă din România care a avansat între cele mai bune opt formaţii din competiţie.
În cealaltă grupă au fost repartizate VK Novi Beograd (Serbia), VK Jadran Split (Croaţia), CN Marseille (Franţa) şi Olympiakos Pireu (Grecia).
Sferturile Champions League se joacă în sistem grupe, din februarie până în mai
Se va juca pe sistemul fiecare cu fiecare în dublă manşă. Faza sferturilor de finală este programată să demareze pe 3 februarie 2025, iar ultima etapă va avea loc pe 14 mai 2025.
Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul Final Four, care va avea loc în perioada 30 mai-1 iunie 2025.
Info și foto: CSM Oradea Polo